Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 1, 23-28

Marcu 1, 23-28

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 04 Sep, 2019

În vremea aceea era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Și Iisus l-a certat, zicând: Taci și ieși din el! Și, scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din el. Și s-au spăimântat toți, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este această învățătură nouă și cu putere? Că și duhurilor necurate le poruncește și I se supun. Și a ieșit vestea despre El îndată pretutindeni, în toată împrejurimea Galileei.

De ce există diavolul

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VI-a, Cap. XLIV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 407-408

„(...) Se cuvenea ca Dumnezeu, Care ştie să folosească, pentru scopuri necesare, până şi urmările răului, să facă loc undeva, în univers, şi acestor ființe atât de rele, rânduind astfel un loc de luptă pentru virtute celor care vor să se lupte «după lege» (II Timotei 2, 5), pentru a o redobândi. Puşi la încercare de răutatea acelora, ca «aurul în foc», şi făcând totul ca să nu pricinuiască nici o vătămare firii lor cugetătoare, aceştia se arată vrednici de înălțarea spre cele dumnezeieşti şi sunt atraşi de Cuvântul spre cea mai înaltă fericire, dacă aş putea-o numi aşa, spre culmea bunătăților. Cuvântul «satan», cum se numeşte el în limba ebraică, ori satana în cea elinească, tradus (în limba română) înseamnă «potrivnicul». Şi oricine şi-a ales răutatea, ca unul care săvârşeşte fapte potrivnice virtuții, este un satan, adică un potrivnic al Fiului lui Dumnezeu, căci Fiul lui Dumnezeu este dreptate, adevăr şi înțelepciune. Dar într-un sens mai propriu, potrivnicul este cel dintâi dintre toți cei ce fuseseră cândva în pace şi trăiau în fericire, dar şi-a pierdut apoi «aripile» şi a căzut din starea lui fericită. Acesta, după cum zice Iezechiel, umbla «fără prihană în toate căile lui» până ce s-a aflat în el «nelegiuirea»; în el, care era «pecetea asemănării şi cununa frumuseții» (Iezechiel 28, 15; 12, 13) în raiul lui Dumnezeu. El, ca şi cum s-ar fi săturat de bunătăți, a ajuns la pierzare, după cuvântul adresat lui în taină: «Pierit-ai şi mai mult nu vei mai fi în veac» (Iezechiel 28, 19).”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre răbdare şi discernământ, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 304

„Se spune că, prin îngăduința lui Dumnezeu, diavolul n-a fost trimis îndată în gheena, partea lui de moştenire, ci a fost lăsat printre oameni, în vederea încercării şi pedepsirii lor. Nepedepsirea lui imediată avea un dublu rost: ispitind pe sfinți, avea să-i facă, chiar şi fără voia lor, mai drepți şi mai vrednici de slavă; întinzând curse şi arătându-se şi răutatea față de sfinți, avea să-şi pregătească o pedeapsă şi mai mare. Pentru că zice dumnezeiescul Apostol: (S-au făcut acestea) pentru ca păcatul să devină peste măsură de păcătos (Romani 7, 13).”