Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 3, 13–21

Marcu 3, 13–21

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 21 Aug, 2018

„În vremea aceea S-a suit Iisus pe munte și a chemat la Sine pe câți a voit și au venit la El. Și a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să propovăduiască și să aibă putere să vindece bolile și să alunge demonii. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru, și pe Iacov al lui Zevedeu, și pe Ioan, fratele lui Iacov, și le-a pus lor numele Voanerghes, adică Fiii tunetului; și pe Andrei, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Tadeu, și pe Simon Cananeul și pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a și vândut. A venit în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire.”

Moștenirea Apostolilor

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Treia, XXIV, 2-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 13, pp. 124-125

„(...) cea dintâi trebuie desigur primită «Evanghelia după Ioan», care-i cunoscută în toate Bisericile de sub cer. Că cei bătrâni aveau bun temei când au rânduit-o pe locul al patrulea, adică după celelalte trei, se poate vedea din următorul fapt: Oamenii inspirați și cu adevărat vrednici de Dumnezeu, adică Apostolii lui Hristos, au trăit o viață cu totul curată și și-au împodobit sufletele cu toate virtuțile. Limba o cunoșteau slab de tot, în schimb, ei s-au întărit numai prin puterea dumnezeiască, singura în stare să săvârșească minuni, așa cum le-o dăduse Mântuitorul. Ei nu erau în stare să tâlcuiască învățătura Dascălului lor prin convingere și prin meșteșugul vorbirii, lucru pe care nici nu-l încercau. Numai dovada Duhului Sfânt lucra împreună cu ei, numai puterea făcătoare de minuni a lui Hristos lucra prin ei, le era de folos. Ei propovăduiau cunoașterea Împărăției cerurilor în întreaga lume locuită, fără să-și facă nici cea mai mică îngrijorare despre scrierea cărților.

Ei lucrau așa pentru că erau chemați la o slujire mai însemnată și mai presus decât puterile omenești. Pavel însuși, cel mai puternic în pregătirea cuvântului și cel mai profund în cugetare, n-a dat nici el Scripturii decât epistole scurte, cu toate că ar fi avut de spus multe lucruri, și chiar adevăruri negrăite, ca unul care a privit și tărâmurile celui de-al treilea cer și care fusese răpit până în raiul lui Dumnezeu, unde se îndeletnicise să audă cuvinte negrăite.

Ceilalți însoțitori ai Mântuitorului: cei doisprezece apostoli, cei șaptezeci de ucenici și nenumărați alții nu erau totuși lipsiți de experiența lucrurilor, însă, dintre toți, numai doi: Matei și Ioan, ne-au lăsat în scris amintire despre convorbirile cu Mântuitorul, iar tradiția ne spune că și la aceasta au ajuns tot din necesitate.

După ce a propovăduit mai întâi printre iudei și fiind apoi nevoit să meargă și în alte ținuturi, Matei a scris în limba maternă Evanghelia compusă de el, căci a căutat să împlinească în scris lipsa prezenței lui printre cei de care se despărțea.”