Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 4, 10–23

Marcu 4, 10–23

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 27 Aug, 2018

„În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca, uitându-se, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul și, când îl aud, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută. Și le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât spre a fi arătat. Cine are urechi de auzit, să audă!”

„Ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 532

„Hristos le grăiește așa ca să-i atragă și să-i îmboldească; le arată că-i va vindeca dacă se vor întoarce. Ca și cum ar fi spus: Poporul acesta n-a vrut să Mă vadă! Dar Eu sunt îngăduitor cu el! Le voi da, îndată ce Mă vor ruga. Le gră­iește așa, ca să le arate în ce chip ar putea avea loc o împăcare.

Tot astfel și aici, Domnul spune: Ca nu cumva să se întoarcă și să-i vindec. Arată că este cu putință să se întoarcă; că se pot mântui de se vor pocăi; le arată că tot ce face El nu-i spre slava Sa, ci spre mântuirea lor. Dacă Domnul n-ar fi voit să-i asculte și să-i mântuie, ar fi tăcut și nu le-ar fi grăit în pilde. Și le vorbește în pilde tocmai pentru a-i îmboldi spre întoarcere. Că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechiel 18, 23).

Că păcatul iudeilor nu se datora firii lor, nici necesității și nici unei silnicii din afară, ascultă ce le spune Domnul apostolilor Săi:

Iar ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre că aud (Matei 13, 16).

Nu vorbește negreșit nici de vederea cu ochii, nici de auzul cu urechile, ci de vederea și auzul cu mintea. Și apostolii erau tot iudei; născuți și crescuți la fel cu toți ceilalți; cu toate acestea cu nimic nu i-a vătămat profeția lui Isaia, pentru că aveau bine înfiptă în ei rădăcina faptelor bune, adică voința și gândul lor.”