Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 5, 1-20

Marcu 5, 1-20

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 19 Sep, 2019

În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri, pentru că de multe ori, fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; și neîncetat, noaptea și ziua, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: Ieși, duh necurat, din omul acesta! Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți. Dar Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păștea. Și L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat de pe țărmul înalt în mare. Și erau ca la două mii și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el, care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au spus cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început a-L ruga să plece din hotarele lor. Iar când a intrat El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte a făcut pentru tine Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole cât bine i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.

De ce a îngăduit Dumnezeu existența iadului

Metodiu de Olimp, Despre liberul arbitru, Despre Dumnezeu şi despre materie, XX, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, p. 234

„N-a fost imposibil pentru Dumnezeu să nimicească pe diavol, nici nu s-a bucurat Dumnezeu de moartea oamenilor, pentru că, zic eu, natura Sa nu permite aşa ceva. Dar Dumnezeu n-ar fi făcut nimic deosebit dacă ar fi nimicit El Însuşi pe diavol, o creatură mediocră, gata oricând să fie adusă la neexistență. Apoi, această binefacere a lui Dumnezeu n-ar fi fost cunoscută de oameni după aceea, dacă l-ar fi ucis pe diavol de la început. Orice om, neavând în sine însuşi dovada imperfecțiunii sale, s-ar fi considerat bun şi s-ar fi crezut, într-un anume fel, rival al lui Dumnezeu, egal cu El. De aceea, existența diavolului nu l-a neliniştit pentru că toți oamenii trebuiau să cunoască Binele. Apoi, ei înşişi au triumfat asupra lui, ei care fuseseră altădată învinşi de el. A avut loc un fapt mare şi minunat, că un om credincios lui Dumnezeu, învățând regulile luptei de la Dumnezeu Însuşi, l-a învins pe diavol.”