Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Marcu 6, 1–7

Marcu 6, 1–7

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 24 Sep, 2019

În vremea aceea a venit Iisus în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Și, fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, erau uimiți și ziceau: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, și al lui Iosi, și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau în privința Lui. Dar Iisus le zicea: Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa. Și n-a putut acolo să facă nicio minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur învățând. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.

Prorocii și receptarea cuvântului lor

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VII-a, Cap. X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 450

„(...) Şi alți contemporani ai prorocilor au scris şi ne-au păstrat prorociile lor, pentru ca, citindu-le, urmaşii să le admire ca învățături ale lui Dumnezeu, şi scoțând folos nu numai din îndemnuri şi din mustrări, ci şi din vestirea prorociilor, încât fiind convinşi din aceste întâmplări prin Lege şi proroci, că Duhul cel dumnezeiesc este Cel ce le-a vestit, să poată stărui mai departe în credință aşa cum o vrea Cuvântul. Potrivit voii lui Dumnezeu, prorocii au spus, fără nici un înțeles ascuns, tot ce putea fi înțeles, necesar şi de folos pentru îndrumarea năravurilor. În schimb, tot ce era mai tainic şi mai ascuns, întrucât făcea parte dintr-o contemplare care întrece puterea de înțelegere obişnuită, ei au exprimat-o sub forme de enigme, de alegorii, de ghicituri, de pilde sau proverbe, aceasta pentru cei ce nu se feresc de efort, ci suportă orice fel de oboseală de dragul virtuții şi al adevărului, ca să afle ceea ce au căutat, iar după ce au aflat, să se conducă aşa cum le dictează cugetul.”

Origen, Omilii la Cartea Prorocului Ieremia, Omilia XV, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 414

„Din multe locuri ale Scripturii se pot desprinde trăsăturile alese ale prorocilor: libertatea cu care vorbeau, puterea lor, trezvia lor, vegherea lor, şi nu se îngrijorau de propria lor libertate când ajungeau în primejdii, numai să poată mustra, să poată întoarce prin propovăduirea cu îndrăzneală a cuvântului (Fapte 4, 29) şi prin mustrarea păcătoşilor, chiar dacă cei mustrați erau oameni de cea mai mare vază.”

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VII-a, Cap. VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 447

„(...) căci, pentru râvna lor față de adevăr şi pentru libertate cu care certau pe păcătoşi, ei (prorocii) au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne (Evrei 11, 37-38), (...) ca unii care nu priveau la cele ce se văd, ci tot timpul doar la Dumnezeu.”