Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Matei 10, 32–36; 11, 1

Matei 10, 32–36; 11, 1

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 05 Iul, 2019

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, și pe fiică de mama sa, și pe noră de soacra sa; iar dușmanii omului vor fi casnicii lui. Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe, prin cetățile lor.

Propovăduirea Apostolilor

Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XXXI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 55-56

„Dar, potrivit chiar afirmațiilor defăimătorilor, iată și un alt motiv de mirare: de unde vine faptul că ucenicii lui Iisus, care deși nu L-au văzut cum a înviat din morți și, deci, nu se convinseseră că El e o ființă dumnezeiască, totuși nu s-au temut să îndure aceeași suferință ca și dascălul lor, înfruntând primejdia și părăsin­du-și fiecare patria lor numai și numai de dragul de a propovădui învățătura pe care le-o încre­dințase Iisus? Pentru că nu-mi pot închipui că, judecând judicios faptele, s-ar putea spune că acești oameni s-ar fi dedicat unei vieți pline de privațiuni, numai ca să poată vesti această învățătură a lui Iisus, dacă nu s-ar fi petrecut cu ei și o convingere adâncă, deprinzându-i nu numai să trăiască potrivit învățăturilor Lui, ci să influențeze și felul de viețuire al altora, și asta când ne gândim că pe fiecare din cei care ar îndrăzni așa ceva l-ar paște primejdia de a trebui să apere pretutindeni și înaintea tuturora ideile cele noi și să nu mai păstreze nici o legătură cu cei care ar mai păstra învățăturile și obiceiurile vechi. Oare nu confirmau acest lucru ucenicii lui Iisus, care aveau curajul nu numai să dovedească în fața iudeilor, din cărțile prorocilor, că Iisus e Cel a Cărui venire era prevestită de proroci, ci lămureau și pe păgâni că Cel care nu de mult a răbdat de bună voie răstignirea pentru neamul omenesc este ca și cei care au fost în stare să moară pentru țara lor, pentru ca să o mântuie de primejdiile ciumei, ale foametei ori ale înecului?”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 952

„(...) Și acum, Doamne, caută spre amenințările lor și dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala (Fapte 4, 29). În mod obișnuit celor ce slujesc Evanghelia li se împotrivesc foarte mulți și-i lovesc. Dar, deși era mare frica și cumplite valurile care se ridicau din amenințări, nu era nici un motiv care să-i facă pe cei cu adevărat ucenici să pătimească, dar au ales să săvârșească prin lucrarea lor opera iubirii.”