Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam O teologiei a iubirii şi a desăvârşirii

O teologiei a iubirii şi a desăvârşirii

Un articol de: Pr. Ioan C. Teșu - 21 Oct, 2018

Părintele profesor Dumitru Stăniloae este, în mod indubitabil, şi precum o probează viaţa şi opera sa, cel mai prolific şi important teolog ortodox al veacului al XX-lea. Opera sa îmbrăţişează şi acoperă toate domeniile de cercetare teologică, începând, cronologic, cu istoria Bisericii universale şi Române, şi adâncindu-se în domeniile de vârf ale ştiinţei teologice: Spiritualitatea Ortodoxă: Ascetica şi Mistica; în Teologia Dogmatică şi Liturgică, fiecare dintre acestea cu delimitările şi capitolele lor particulare.

Lucrările sale, fie că este vorba de manuale de teologie (Spiritualitatea Ortodoxă, Teologia Dogmatică Ortodoxă), fie de traduceri (Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodoxe răsăritene, Filocalia, vol. I-XII, de opere fundamentale ale Sfinților Grigorie Palama, Maxim Mărturisitorul, Simeon Noul Teolog, Grigorie de Nyssa, Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei, Dionisie Areopagitul, Grigorie Teologul, pentru a le menţiona pe unele dintre ele, care au influenţat profund opera părintelui Stăniloae), ori de studii, articole, note, însemnări, reflecţii teologice sau comentarii ecumenice, pot fi socotite fundamentale pentru dezvoltarea domeniilor pe care le cercetează, adevărate sinteze, documente sau monumente în care este cuprinsă şi explicitată învăţătura autentică ortodoxă, aşa cum au păstrat-o şi tâlcuit-o Sfinţii Părinţi ai Bisericii, timp de două milenii.

Personalitate intelectuală şi morală accentuată, cu largi deschideri umaniste, cunoscător a mai multe limbi vechi şi moderne, cu bogate cunoştinţe de filologie, filosofie, psihologie, precum şi din domeniul ştiinţelor exacte, părintele Stăniloae a pus în valoare şi a dezvoltat gândirea teologică răsăriteană la culmi înalte ale aprofundării ştiinţifice şi ale trăirii religioase.

Opera sa de traducere a adus cerul Ortodoxiei universale pe pământ românesc

Primul merit pe care îl datorăm „patriarhului” teologiei române este acela de a fi scos din negura şi uitarea vremurilor şi a ignoranţei viaţa, opera şi personalitatea multor autori creştini normativi pentru spiritualitatea ortodoxă, în general.

Pe lângă traducerea operelor fundamentale ale acestor Sfinţi Părinţi, putem socoti o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Ortodoxia românească traducerea şi publicarea în „limba vechilor cazanii” a Filocaliei, comoară a sufletului creştin ortodox. Iar din acest punct de vedere trebuie să subliniem faptul că părintele profesor nu este doar un inspirat traducător al acestei magistrale colecţii, ci şi un întregitor al ei, adăugând la textele originale din colecţia greacă unele lucrări capitale ale autorilor filocalici, capabile să ne familiarizeze şi mai mult cu gândirea lor de Dumnezeu inspirată.

Cele douăsprezece volume impresionează atât prin profunzimea învăţăturilor autorilor ei, dar şi prin stilul duhovnicesc în care părintele Stăniloae ni-i face apropiaţi cugetelor şi inimilor noastre.

Pe lângă aceste traduceri prin care, pe bună dreptate, putem spune că a adus cerul Ortodoxiei universale pe pământ românesc, părintele Stăniloae este un teolog creator, fiind autorul unor sinteze teologice de mare amploare şi profunzime. Lucrările sale, introducerile largi şi bogate în date şi nuanţări, precum şi notele de subsol, pe care le-a inserat în operele sale, se pot constitui într-o teologie inedită, de aceeaşi adâncime şi bogăţie de idei şi de trăire.

Opera sa teologică are în centrul ei Persoana lui Hristos şi persoana umană, aflate permanent într-un dialog viu, derulat în lume şi în timp - opere ale iubirii infinite ale lui Dumnezeu.

În scrierile părintelui Dumitru Stăniloae, aflăm bazele unei adevărate sinteze teologice: cosmologice, antropologice, hristologice, pnevmatologice, eclesiologice, care are două trăsături fundamentale: fidelitatea faţă de Revelaţia dumnezeiască şi spiritul creator, în sensul cel mai înalt şi fericit, nu de inovaţie sterilă şi străină, ci de explorare şi adâncire până la cele mai subtile nuanţe şi exprimări.

O învăţătură care nu este o creaţie personală, străină spiritului dreptmăritor, ci izvorând tocmai din rădăcinile lui, din adâncile sale origini, şi explicitată omului contemporan, în limbajul şi problematica lumii contemporane. O sinteză născută din învăţătura tradiţională a Bisericii, aşezată pe autoritatea izvoarelor curate ale Revelaţiei creştine: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, pe experienţa şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, luminători ai lumii.

A știut să îmbine spiritul academic cu duhul Sfinților Părinți

Poate că acesta constituie în fapt şi unul dintre motivele atracţiei intrinseci a operei părintelui Stăniloae: fidelitatea desăvârşită faţă de învăţătura tradiţională a Bisericii, dar în acelaşi timp actualitatea modului de valorificare a ei, în deplină receptivitate faţă de problemele lumii şi ale omului contemporan; redescoperirea izvoarelor prime ale credinţei creştine şi noutatea abordării; atotcuprinderea şi profunzimea explorării; împletirea cunoştinţelor teologice cu datele progresului uman şi ale ştiinţelor contemporane; profunzimea şi creativitatea, toate acestea îmbrăcate într-un limbaj de o claritate şi un farmec duhovnicesc deosebit.

Sinteza realizată de părintele Dumitru Stăniloae nu este o receptare mecanică şi monotonă a unor teme creştine, ci o explorare creatoare a lor. Ea are aspectul unui grandios edificiu teologic şi spiritual, aşezat pe învăţătura creştină a Bisericii celei Una, dar înălţându-se organic spre culmile desăvârşirii creştine, ale îndumnezeirii omului, atât de frumos exprimate în scrisul său.

Aproape că nu există domeniu al teologiei ortodoxe pe care să nu-l fi explorat până la cele mai subtile nuanţe şi pătrunzătoare detalii. Nu este nici o exagerare în a spune că părintele Dumitru Stăniloae, prin reflecţiile sale teologice, îmbogăţeşte o tradiţie dogmatică învechită şi închistată în formule canonice vechi sau corectează o viziune doctrinară scolastică, la fel de periculoasă prin lipsa ei de duh, de simţire, a celor predate „ex catedra”. Este, mai degrabă, un îndemn la a descoperi şi valorifica gândirea „inspirată” a celui mai important teolog ortodox al veacului al XX-lea, izvor al progresului dogmatic şi teologic ortodox contemporan. În măsura în care nu va fi ignorată sau uitată între filele unor lucrări şi în rafturile unor biblioteci, opera monumentală a părintelui Stăniloae îşi va dovedi valoarea şi actualitatea ei teologică şi, am putea spune, predictică.

Scrierile părintelui Stăniloae, de mare profunzime şi expresivitate, limpezime şi subtilitate, analizează în largi şi pătrunzătoare detalii temele centrale ale vieţii creştine şi ale teologiei ortodoxe, ale vieţii Bisericii şi ale mişcărilor sufletului omenesc şi românesc.

A vorbit despre cele ale Duhului nu atât din lecturi, cât din viața sa

Reflecţiile privind spiritualitatea poporului român se îmbină în modul cel mai înalt cu largile consideraţii privind istoria generală a Bisericii creştine. Dogma se întregeşte în cult, adevărul se explicitează în experienţa duhovnicească, în evlavie, theoria se împlineşte în theologie.

Părintele Stăniloae nu a fost un „teolog de birou”, nu a făcut o teologie academică scolastică, speculativă şi doar teoretică, ci a fost un trăitor profund al adevărurilor pe care ni le-a împărtăşit. Înainte de a ni le face cunoscute nouă, le-a experiat personal, le-a însuşit şi trăit el însuşi şi de aceea cuvântul său nu este o abstracţie, o părere fie ea oricât de avizată despre realităţile sufletului creştin, ci sunt cuvinte cu „putere multă”, capabile să schimbe sufletul celui care face cunoştinţă cu opera părintelui în stare de sensibilitate duhovnicească. Modul în care vorbeşte despre experienţele de culme ­ale vieţii duhovniceşti ne demonstrează cu prisosinţă că pe cele mai multe dintre ele nu le-a cunoscut doar din lectură, ci le-a probat prin viaţă. Dar despre toate acestea, a vorbit cu multă sfială duhovnicească şi delicateţe şi le-a împodobit cu calitatea de „taine”.

Faptul că teologia sa nu este una pur speculativă, discursivă, ci practică se oglindeşte desăvârşit în operele în care părintele profesor ne înfăţişează bogăţia şi sublimitatea cultului ortodox, centrat pe Sfânta Liturghie, mediul coborârii lui Dumnezeu în sufletul creştinului şi al urcuşului duhovnicesc al omului spre Dumnezeu, ambianţa unirii cerului cu pământul şi a omului cu Dumnezeu-Iubire.

Nu în ultimul rând, părintele Stăniloae, pe lângă meritele sale în domeniul teologiei ortodoxe universale, a fost un iubitor al Ortodoxiei româneşti, pe care a văzut-o totdeauna, datorită echilibrului ei, o punte de legătură între celelalte forme de trăire ortodoxă; şi un iubitor al sufletului creştin românesc, ale cărui calităţile le-a pus în valoare nu numai în lucrările din prima parte a activităţii sale teologice, dar şi în notele ample din operele sale capitale.

Cu un bun simţ duhovnicesc, smerenie profundă şi discernământ spiritual, „Sfântul Filocaliilor” împodobea, adesea, gândurile şi cuvintele sale cu frumoasa exprimare: „Atât mi-a descoperit mie Dumnezeu!” Însă toţi cei care s-au aplecat şi se vor apleca asupra operei sale vor realiza că Dumnezeu i-a descoperit, ca unuia pe care îl iubea, taine înalte şi adevăruri adânci, în care părintele a pătruns şi ne-a chemat şi pe noi să le gustăm dulceaţa, spre luminare spirituală şi desăvârşire.