Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Mănăstire românească în Irlanda
O nouă mănăstire ortodoxă românească va fi fondată în curând în Irlanda, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. Ea va fi o mănăstire de monahii, închinată Maicii Domnului (cu hramul „Izvorul Tămăduirii”), Sfântului irlandez Ciaran din Clonmacnoise (515-550 d.Hr.), precum și tuturor sfinților celți din Irlanda, prăznuiți în cea de-a doua duminică după Rusalii.
Viitoarea mănăstire va fi amplasată în chiar inima Irlandei, în localitatea Shannonbridge, la doar câțiva kilometri de vestitul sit monastic de secol VI al Sfântului Ciaran din Clonmacnoise, viitorul ocrotitor al comunității. Aici, Biserica Ortodoxă Română din Irlanda intenționează să achiziționeze în perioada imediat următoare un ansamblu de șapte case scandinave de lemn, amplasate pe un teren de aproximativ un hectar, care se află actualmente în proprietatea unei comunități monahale romano-catolice.
Pentru cumpărarea acestui mic complex monahal, maica Iosifia, una dintre viețuitoarele viitoarei comunități monahale românești din Irlanda, a lansat recent o campanie de strângere de fonduri în mediul online, pe pagina www.gofundme.com (inaccesibilă din păcate în România), unde persoane din SUA, Canada, Franța, Belgia, UK și Irlanda au posibilitatea să doneze pentru acest proiect. Obiectivul campaniei este strângerea a 250.000 de euro, comunitatea românească deținând deja 40.000 de euro pentru concretizarea acestui proiect. La această strângere de fonduri au contribuit deja 94 de persoane, strângându-se până în prezent 23.320 de euro. Maica Iosifia ne-a declarat: „Ideea înființării unei mănăstiri în Irlanda nu este nouă: încă din 2008, când românii erau mai puțini decât acum, ei au început să strângă fonduri pentru achiziționarea unei mănăstiri într-un cont special dedicat acestui lucru. S-a renunțat la idee după câțiva ani deoarece s-a ivit ocazia cumpărării Centrului misionar «Sfântul Ioan Botezătorul», o clădire mare situată la marginea orașului Dublin. Anul acesta însă, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, a reluat inițiativa înființării aici a unei mănăstiri. Surorile catolice de la care se va cumpăra complexul monahal au fost extrem de generoase: au redus prețul de la 450.000 euro la 300.000 și, mai mult, au acceptat plata în rate până la sfârșitul anului 2020. La momentul de față suntem în etapa în care notarii ambelor părți pregătesc actele. La semnarea lor (moment în care două maici se vor putea instala în noua proprietate) vom plăti suma de 40.000 euro (pe care deja îi avem în contul deschis în 2008), urmând să plătim 60.000 de euro la sfârșitul acestui an și 200.000 la sfârșitul anului 2020.”
Întreaga comunitate a ortodocșilor români din Irlanda mulțumește tuturor celor care vor dori să contribuie la ctitoria acestei mănăstiri românești din diaspora. Beneficiar: Romanian Orthodox Church in Ireland; Adresa beneficiarului: St John the Baptist Missionary Centre, Drimnagh Castle, Long Mile Road, Dublin 12; Banca: Bank of Ireland (Adresa băncii: 6 Lower O’Connell Street, Dublin 1); IBAN: IE98BOFI 9000 3324 4356 07; BIC: BOFIIE2D; Contact: monahia Iosifia (m.iosifia@yahoo.co.uk; Tel: 00353894831802; https://www.gofundme.com/f/an orthodox monastery in ireland). Donații se mai pot face însă și în două conturi deschise în România (IBAN: RO69INGB0000999904615996 pentru RON; IBAN: RO93INGB0000999909511542 pentru EURO; Nume: Marina Brolla; Banca: INGB CENTRALA; SWIFT: INGBROBU; BIC: INGB; Cu menţiunea „Pentru mănăstire Irlanda”). Pentru donaţiile făcute în aceste conturi, maica Iosifia vă roagă să îi trimiteți numele, suma donată şi adresa de email la adresa m.iosifia@yahoo.co.uk pentru a vă putea răspunde şi pentru a păstra evidența donațiilor pe platforma gofundme.com.