De-a lungul istoriei Bisericii noastre au existat multe femei credincioase care au rămas în memoria sa pentru viața plină de sfințenie pe care au avut-o. În istoria mult încercată a ortodocșilor români de pe
II Corinteni 1, 8-11
Fraților, nu voim ca voi să nu știți de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiați, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viață. Ci noi, în noi înșine, ne-am socotit ca osândiți la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morți, Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta și ne izbăvește, și în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, ajutându-ne și voi cu rugăciunea voastră pentru noi, așa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulțumire, adusă de către mulți pentru noi.



.jpg)


