Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Fraților, Cel ce sfințește și cei ce se sfințesc dintr-Unul sunt toți; de aceea, nu se rușinează să-i numească pe ei frați, zicând: «Spune-voi fraților mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi
Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994 „Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu
Mai înainte de plecarea pentru ultima oară la spital a părintelui Constantin Galeriu, l-am vizitat acasă, la Sfântul Silvestru. Era așezat în pat, sprijinit de o pernă mare, cu părul ondulat, crescut până la umeri. Lângă el, pe un scaun, profesoara Iulia Chirea citea din psalmii lui David.
„Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Adevărul dogmatic al Șederii Mântuitorului Iisus Hristos Cel mort, Înviat și Înălțat la ceruri, de-a dreapta Tatălui, este o Revelație dumnezeiască continuă, conform descoperirii din sinedriu, din ziua morții preaslăvite a Sfântului Arhidiacon Ștefan, ucis cu pietre, și Articolului VII din Simbolul de credință niceo-constantinopolitan: „Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”.
Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
Conținuturile profunde ale minții sunt greu de exprimat prin cuvinte, totuși cu multă atenție, introspecție, analiză în tăcere și rugăciune putem identifica cauza unei stări de teamă sau de tristețe atunci