Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 693-694 „Un duhovnic l-a întrebat pe bătrânul: - De câte ori te împărtășești, Părinte
Smerenia ține sufletul curat
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 339-340
„Adunându-se frații în jurul Sfântului Gheorghe (de la Cernica), când zăcea în pat, au început a-l ruga cu lacrimi:
- O, părinte preadulce, măcar prin viu grai fă-ne să auzim toți pe cine să avem îndreptător și ce rânduială să ținem după moartea ta? Căci noi până astăzi, căzând și sculându-ne, numai pe tine te-am avut purtător de grijă pentru Dumnezeu, nefățarnic începător, neviclean întru petrecere, nemomelnic întru pogorâri și neposomorât spre cei mult greșiți.
Văzând starețul Gheorghe întristarea ucenicilor săi, i-a sfătuit zicând:
- Părăsiți, o, fiii mei, gândul de a cerca judecățile lui Dumnezeu cele necuprinse! Părăsiți legiuirea amăgitoare între voi, vrând să știți cine anume să vă fie începător! Părăsiți gândul și voi, cei mai tineri, care socotiți că lipsirea mea va fi pricină de risipirea obștii sau de nesporirea voastră. Ci, toți dimpreună cu mine să ziceți așa: Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă! (Psalmul 113, 9). Deci, ascultați-L pe Hristos, împlinindu-I toate poruncile, și toate celelalte, negreșit, se vor adăuga vouă.
Astfel, blândul stareț a lăsat ucenicilor săi un așezământ statornic cum să fie îndreptarea smeritei obștimi de la Cernica după moartea sa, adăugându-le și aceste cuvinte:
- Deși nu presupun că veți cădea în cursa neascultării sau că veți căuta cele mai presus de a voastră măsură, totuși, cu dreaptă credință vă îndemn să rămâneți supuși întru această părintească hotărâre.
Zicea starețul ucenicilor săi:
- Foarte străin lucru este călugărilor ieromonahi ca să-și hotărască singuri loc cinstit pentru îngropare. Și mai ales celor îngreuiați cu duhovnicia. Să-și hotărască numai prohodul și parastasele cele obișnuite, care scot din iad pe pătimașul suflet. Acestea chiar și de la tot creștinul să nu rămână.
Întrebat fiind sfântul unde să-i îngroape ucenicii trupul după moarte, el le-a răspuns:
- Cât despre viermănosul meu trup, căutare păgubitoare de smerenie nu-i trebuiește. Ci mai ales să vă milostiviți a-l scoate încă și din ostrov afară, spre mâncarea fiarelor, că doar se va micșora și mulțimea păcatelor mele. Iar dacă nu voiți a vă pleca poruncii ticăloșiei mele, apoi măcar să-l puneți după ușa pridvorului, unde se face și litie la cei răposați, ca, văzându-mă frații intrând și ieșind, toți să se umilească, zicând: Odihnește, Doamne, cu drepții pe adormitul robul Tău, făcând până la patruzeci de zile și câte douăsprezece închinăciuni.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


