Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Felicitări și binecuvântări pentru o nouă fabrică de produse farmaceutice
Cu multă bucurie salutăm și binecuvântăm pe toţi participanții la inaugurarea celei mai mari și moderne fabrici de producție pentru forme farmaceutice topice din Europa, realizată de compania farmaceutică ANTIBIOTICE - Iaşi.
Medicina este într-un mod deosebit spaţiul de interferență a științei cu spiritualitatea, scopul comun al acestei interferențe fiind vindecarea pacientului printr-un act medical realizat cu credință în Dumnezeu, Izvorul vieţii.
Această realizare este un prilej de recunoștință faţă de Dumnezeu şi faţă de cei care au contribuit la creșterea prestigiului acestei instituții atât în ţară, cât şi în străinătate, oferindu-i pregătirea, talentul şi timpul lor.
Implementarea în producție a acestor forme farmaceutice topice (unguente, creme, geluri) reprezintă efortul susținut al muncii de cercetare, dezvoltare și testare a specialiștilor companiei ANTIBIOTICE - Iaşi, cu recomandări științifice în ghiduri pentru unele boli cu impact medical, social și economic, deoarece oferă posibilitatea de tratament la domiciliu și reducerea considerabilă a zilelor de spitalizare.
Apreciem în mod deosebit felul în care conducerea companiei ANTIBIOTICE - Iaşi susţine diverse activități social-culturale şi filantropice ale Bisericii, mai ales activitatea Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.
Cu prilejul acestui eveniment, îl felicităm pe domnul ec. Ioan Nani, directorul general al companiei ANTIBIOTICE - Iaşi, dimpreună cu întregul colectiv, harnic şi creativ, şi ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor bucuria de a fi împreună lucrători cu Hristos-Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, în misiunea nobilă de a contribui la însănătoșirea oamenilor, prin medicamente sigure şi eficiente, fabricate în România, de către români şi la prețuri accesibile.
Vă dorim tuturor sănătate şi fericire, pace şi bucurie!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la slujba de sfințire și inaugurarea unei noi fabrici de produse farmaceutice a companiei ANTIBIOTICE - Iași, sâmbătă, 10 decembrie 2022



.jpg)
