În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Părintele profesor Constantin Galeriu - mărturisitor jertfelnic al Evangheliei şi al idealurilor poporului român
Simpozionul dedicat comemorării unui secol de la naşterea părintelui profesor Constantin Galeriu, organizat în aceste zile de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în colaborare cu Parohia „Sfântul Silvestru” şi cu Asociaţia „Părintele Galeriu”, reprezintă un act de caldă omagiere a vrednicului slujitor al Mântuitorului Iisus Hristos, de la care păstrăm vii în inimile noastre chipul său luminos, bunătatea sufletească şi slujirea jertfelnică.
Înzestrat cu nenumărate daruri, cu chipul coborât parcă din vechile icoane, părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai cunoscuți slujitori ai Bisericii de pe întregul cuprins românesc. Personalitatea sa rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca profesor de înaltă conştiinţă pedagogică şi misionară.
Împreună cu distinsa doamnă preoteasă, Argentina, părintele Galeriu a crescut şi a educat patru copii, într-o perioadă presărată cu multe greutăţi materiale. Amintim faptul că, după instalarea dictaturii comuniste, părintele Galeriu a fost permanent urmărit şi supravegheat de autorităţi, fiind chiar întemniţat pentru o vreme.
Ca preot de parohie, părintele s-a dovedit a fi slujitor cu aleasă vocaţie liturgică şi pastorală, cunoscut mai ales ca predicator talentat. Mesajul de la amvon, profund teologic şi pastoral, era transmis pe înţelesul tuturor, zidind sufleteşte şi pe ascultătorii simpli, dar şi pe intelectualii tot mai numeroşi prezenţi la sfintele slujbe.
Ca profesor de teologie, părintele Galeriu rămâne în conştiinţa noastră ca educator creştin înţelept, îmbinând armonios erudiţia didactică, tactul pedagogic şi calităţile de om duhovnicesc.
În acelaşi timp, părintele profesor a fost mereu prezent şi în viaţa cetăţii, tainic şi discret în vremea dictaturii, la vedere după evenimentele din decembrie 1989, astfel că „slujba de apostol şi-a făcut-o deplin”, cultivând un dialog permanent viu atât cu teologi, cât şi cu oameni de cultură laică, altfel spus, cu Biserica şi cu societatea, cu vârstnicii şi cu tinerii.
Personalitatea sa dinamică și duhovnicească, fervoarea credinței și dragostea sa pentru Ortodoxie și pentru poporul român trebuie cunoscute şi preţuite, fiind expresia bucuriei unui misionar mărturisitor al Jertfei și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele Galeriu punea des accentul pe înviere, ca viață nouă în Hristos, tocmai pentru că a învățat din Sfânta Evanghelie, din scrierile Părinților Bisericii și din experiența sfinților că învierea ca dar se primește prin credință și pregătire spirituală, nu doar se așteaptă. Întreaga slujire pastoral-misionară a părintelui Galeriu rămâne pentru noi ca o făclie de Paști, care ne ajută să înţelegem mai bine taina și bucuria învierii sufletului din moartea pricinuită de păcat, dar și a pregătirii omului pentru învierea trupului, la venirea întru slavă a lui Hristos, la sfârşitul veacurilor.
În concluzie, în aceste zile comemorăm un profesor duhovnicesc, un om de dialog, un misionar neobosit, un mărturisitor al Crucii şi al Învierii lui Hristos, al frumuseţii spirituale a Ortodoxiei şi a poporului român, o făclie de Paşti pentru suflete.
Felicităm pe toţi organizatorii simpozionului şi binecuvântăm pe participanţii din ţară şi din străinătate, cu deplină apreciere pentru cei care cultivă recunoştinţa şi preţuirea faţă de darurile lui Dumnezeu revărsate în oameni şi cultivate de ei spre binele Bisericii şi al Neamului.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la Simpozionul Internațional Părintele profesor Constantin Galeriu - predicator harismatic şi preot misionar. Evocare la împlinirea a 100 de ani de la naștere (12-14 noiembrie 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București).