Pastorală la Învierea Domnului

P I M E N,
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu -  Tatăl, iar de la noi arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Multe minuni a săvârşit Domnul nostru Iisus Hristos în vremea vieţuirii Sale cu trupul pe pământ, dar Învierea Sa din morţi rămâne pentru toate veacurile cea mai mare minune. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeieşti.

Despre Învierea Mântuitorului ne-au încredinţat Sfinţii Săi Apostoli cărora li S-a arătat în seara zilei Învierii Sale. Apoi, după opt zile, S-a arătat din nou Sfinţilor Apostoli, fiind de faţă şi Sf. Apostol Toma, încredinţându-l şi pe el de Învierea Sa. După aceea, S-a arătat lui Iacob al lui Cleopa (I Cor. 15, 7), la cei  peste cinci sute de credincioşi (I Cor. 15, 6), Apostolilor în Galileea pe un munte şi lângă Marea Tiberiadei, la doi dintre ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, în drum spre Emaus, Apostolilor înainte de Înălţarea Sa cu trupul la cer şi lui Pavel pe drumul Damascului.

Dreptmăritorii creştini de pretutindeni şi din toate timpurile au mărturisit şi mărturisesc cu toată tăria sufletului lor faptul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Trăirea creştinilor la slujba din noaptea de Paşti rămâne ca o stâncă neclintită înfruntând valurile necredinţei şi ale rătăcirilor de la adevărul Învierii. Întreaga învăţătură a Bisericii, una şi nedespărţită, se întemeiază pe Învierea Mântuitorului, după cum scrie Sf. Ap. Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Cor. 15, 14).

Prin Învierea Sa din morţi, Mântuitorul S-a făcut „începătură“ (I Cor. 15, 23) „pârgă“ învierii noastre. Această încredinţare a învierii noastre cu trupul la Învierea cea de obşte de la sfârşitul veacurilor a stăpânit permanent inimile credincioşilor, mai ales în vremuri de mari încercări pentru viaţa creştină, pentru Biserică. Numeroşii creştini din primele veacuri,  veacuri de crunte persecuţii, şi nu numai atunci, ci şi mai târziu, în perioada regimului comunist-ateu, şi chiar în timpul în care noi astăzi trăim, au mărturisit cu preţul vieţii lor, primind pentru aceasta moarte mucenicească, având credinţa nestrămutată că viaţa omului nu se sfârşeşte la marginea mormântului. Sufletul este nemuritor, iar trupul muritor va învia la Învierea cea de obşte de la sfârşitul veacurilor. Noi, creştinii, trăim şi mărturisim adevărul Învierii în Simbolul de credinţă, numit şi Crez, atunci când rostim: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie“.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Pe noi, dreptmăritorii creştini, moartea cu trupul nu ne mai înfricoşează, crezând în adevărul Învierii. Pe noi, însă, trebuie să ne înfricoşeze moartea cu sufletul datorită păcatelor nemărturisite şi nedezlegate, neiertate în Sfânta Taină a Spovedaniei. În seara zilei Învierii Sale, Mântuitorul a împărtăşit Sfinţilor Apostoli harul iertării păcatelor atunci când le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 22-23). Cunoscând apoi că această iertare de păcate ne este dată de Biserică, în Sfintele Taine, îndeosebi în Sfânta Taină a Spovedaniei, să ne îndreptăm paşii şi inimile noastre cât mai des către această Sfântă Taină, pentru a primi iertarea păcatelor care „grabnic ne împresoară“ (Evr. 12, 1), „să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte“ (Evr. 12, 1), în lupta duhovnicească cu păcatul sau păcatele care ne atacă, la început prin gândurile rele, păcătoase, silindu-ne să nu ne îndulcim cu ele, ci să le înlăturăm îndată ce bat la poarta inimii noastre. Să nu ne lăsăm osteniţi, slăbind în sufletele noastre în lupta cu păcatul, împotrivindu-ne chiar până la sânge (mucenicie - n.n.) (Evr. 12, 3-4), luând aminte că începutul luptelor duhovniceşti L-a făcut Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, mergând până la Sfintele Sale Patimi, Răstignirea şi Moartea cu trupul pe cruce.

Această luptă duhovnicească cu păcatul nu este numai cea a pustnicilor, a celor retraşi din vâltoarea lumii, ci şi a credincioşilor creştini, care trăiesc în vâltoarea atâtor frământări care nu pot fi potolite decât numai prin post şi rugăciune şi, mai ales, prin deasa spovedanie la preotul nostru duhovnic. Să luăm aminte că, numai după ce ne-am spovedit şi am luat iertarea păcatelor, ne putem apropia de sfântul potir pentru a ne împărtăşi cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În Sfânta Taină a Împărtăşaniei ni se dăruieşte „sămânţa nemuririi“. Să ne nevoim dar duhovniceşte, pregătindu-ne astfel după cuviinţă atât pentru Sfânta Taină a Spovedaniei, cât şi pentru cea a Împărtăşaniei, luând aminte atât la îndemnul părintesc din anul acesta al Sfântului Sinod al Bisericii noastre, cât şi la cel al Bisericii prin glasul Sfinţilor Părinţi, purtători de Dumnezeu care, împreună cu Sf. Ap. Pavel, ne îndeamnă „să ne cercetăm pe noi înşine“ (I Cor. 11, 27-32), gândurile şi faptele noastre silindu-ne cu timp şi fără timp în împlinirea voii lui Dumnezeu care este „sfinţirea noastră“ (I Tes. 4, 3).  Să luăm aminte, de asemenea, la cuvintele Apostolilor: „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl“, care înseamnă să cercetăm pe orfani şi pe văduve în cazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii (a lumii slujitoare păcatelor - n.n.) (Iacov 1, 27), adică să ajutăm, după cum spune Mântuitorul, „pe fraţii Săi prea mici aflaţi în lipsuri şi necazuri“ (Mat. 25, 34-36).

În încheierea acestui cuvânt de învăţătură şi povăţuire creştinească, rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace şi bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† PIMEN
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR