Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminicã a Postului Naşterii Domnului

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler

şi preaiubiţilor credincioşi

din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatãl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părin­teşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Anul 2015 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al misiunii parohiei şi mãnãstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gurã de Aur şi al marilor pãstori de suflete din eparhii. Tradiţia sãrbãtoririi anilor omagiali şi comemorativi dedicaţi unor sfinţi, activitãţi sau evenimente din viaţa Bisericii ne‑a arãtat cã aceasta aduce mai multã conlucrare în activitatea pastoralã şi misionarã a Bisericii, mai multã comuniune fraternã în eparhii şi între eparhii, mai multã recunoştinţã faţã de înaintaşi şi mai multã reînnoire spiritualã în prezent.

Astãzi se simte tot mai mult nevoia unei lucrãri pastoral‑misionare unitare şi intense pentru pãstrarea identitãţii creştine, atât prin promovarea cinstirii sfinţilor ca modele duhovniceşti, cât şi prin strãdania de a spori în credinţã şi fapte bune spre asemãnarea cu Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36).

În acest sens, misiunea comunitãţilor parohiale şi monahale azi se bazeazã pe lumina Evangheliei lui Hristos prezentã în sufletele celor ce cred în El şi îl iubesc pe El. Prin toate activitãţile ei, Biserica propovãduieşte Cuvântul mântuitor şi sfinţitor al lui Dumnezeu, Care poate înmuia inima împietritã de pãcat, pentru a deveni o inimã curatã şi milostivã.

Mântuitorul Iisus Hristos a afirmat vocaţia comunitarã a Bisericii, zicând: ,,Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Însã, dincolo de numãr, conteazã mai ales credinţa şi viaţa duhovniceascã a celor ce se adunã în numele lui Hristos, deoarece prin ei se aratã prezenţa şi lucrarea Lui în comunitatea creştinã.

În aceastã privinţã, şi cartea Faptele Apostolilor ne descrie prima comunitate de creştini din Ierusalim, arãtând cãaceştia ,,stãruiau în învãţãtura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugãciuni... şi toţi cei care credeau erau laolaltã şi aveau toate de obşte... Iar Domnul sporea zilnic obştea celor ce se mântuiau” (Fapte 2, 41‑47).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Din perspectiva lucrãrii mântuitoare care se împlineşte în Bisericã, parohia este comunitatea sau obştea credincioşilor pãstoriţi de un preot trimis de episcop ca sã fie slujitor la o bisericã anume. În fiecare parohie, prezenţa însãşi a Sfântului Altar, la care slujeşte preotul, aratã cã acolo este prezent tainic Hristos şi lucrarea Sa haricã, împãrtãşind credincioşilor darurile Duhului Sfânt care se revarsã prin Sfânta Euharistie şi prin lucrarea sfinţitoare a Bisericii, adunând, astfel, oamenii în iubirea Preasfintei Treimi.

Dacãmisiunea parohiei va avea în centrul ei o viaţã liturgicã şi duhovniceascã profundã, în comuniune cu Hristos şi cu Sfinţii Lui, şi o acţiune pastoralã şi socialã ancoratã în realitãţile timpului în care trãim, Biserica va aduce multã pace, bucurie şi speranţã în sufletele oamenilor, chiar şi în vreme de secularizare.

Biserica este în lume, dar nu din lume (cf. Ioan 18, 36). O Bisericã aservitã duhului lumii acestui veac îşi pierde vocaţia profeticã de a împãrtãşi oamenilor lumina şi iubirea lui Hristos, Mântuitorul lumii.

În acest sens, astãzi, misiunea clerului implicã, în primul rând, un efort continuu de a transmite lumina Evangheliei lui Hristos prin cuvinte, gesturi şi acţiuni concrete care sã contribuie la întãrirea comuniunii şi întrajutorãrii în comunitatea eclesialã localã, naţionalã şi universalã, precum şi la ameliorarea vieţii sociale. Predica trebuie sã fie documentatã biblic şi patristic, caldã şi mobilizatoare, iar activitãţile social‑filantropice trebuie sã fie folositoare cu prioritate celor aflaţi în nevoi.

Aceasta înseamnã şi implicarea în acţiune a tuturor membrilor mireni sau laici ai comunitãţii parohiale, având vocaţia de a fi buni creştini misionari, deschişi şi disponibili pentru lucrarea binelui comun. Parohia şi Biserica în general au nevoie astãzi de laici bine pregãtiţi şi angajaţi în diferite domenii de activitate: social, administrativ, cultural şi altele.

Din nefericire, în prezent,majoritatea populaţiei din parohiile rurale este sãracã, iar preoţii noştri de la sate se confruntã cu multe probleme de ordin social şi pastoral. Criza economicã, şomajul, dezvoltarea ruralã insuficientã şi emigraţia spre ţãri mai dezvoltate au cauzat o crizã majorã a satului românesc şi mari dificultãţi în misiunea pastoralã a preoţilor din parohii. În rândul slujitorilor noştri existã multã bunãvoinţã de a ajuta pe cei sãraci, dar puţine mijloace de a realiza cele ce sunt urgent necesare. În multe localitãţi rurale s‑au închis şcolile, din lipsã de copii, dar şi dispensarele medicale, din lipsã de medici, încât doar preotul a rãmas ca intelectual sã promoveze cultura şi sã ajute spiritual comunitatea.

La oraş, însã, parohiile sunt mult mai diferite, fiind formate adesea din oameni veniţi din provincii diferite ale ţãrii, care simt nevoia ca parohia sã fie pentru ei o mare familie spiritualã, un sprijin moral şi social. Parohia de la oraş trebuie sã fie sensibilã şi la probleme noi, ca însingurarea celor bolnavi şi bãtrâni, delincvenţa juvenilã, tentaţia drogurilor în rândul tinerilor ş.a.

În societatea de consum din zilele noastre, marcatã tot mai mult de o mentalitate care orienteazã copiii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material imediat, este esenţialã cultivarea unei educaţii creştine bazate pe luminile Evangheliei iubirii lui Hristos, în pofida presiunilor la care statutul orei de religie este supus adesea. Astfel, copiilor le sunt destinate o serie de programe catehetice menite sã completeze şi sã diversifice elementele de educaţie religioasã dobândite în şcoalã, cultivându‑le dorinţa unei vieţi curate, de respect reciproc şi de iubire sincerã, de rugãciune şi fapte bune, dupã cum se vede în programele catehetice: Hristos împãrtãşit copiilor, Copilul învaţã iubirea lui Hristos, Alege şcoala!.

Preotul trebuie sã conlucreze cu profesorul de religie, oferindu‑i acestuia şansa de a fi un membru activ în programele parohiale. O atenţie sporitã trebuie acordatã generaţiei tinere, deoarece aceasta este expusã unor multiple influenţe derutante, încât tinerii de azi nu mai pot discerne uşor calea care duce spre mântuire. Aceştia trebuie încurajaţi sã activeze în cadrul organizaţiilor de tineret creştin‑ortodoxe care lucreazã cu binecuvântarea Sfântului Sinod: ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români) şi LTCOR (Liga Tinerilor Creştin‑Ortodocşi Români). De asemenea, pentru copii şi tineri trebuie organizate excursii, tabere, pelerinaje, concursuri, întruniri cultural‑duhovniceşti, dar şi programe tematice privind problemele de azi ale familiei şi ale comunitãţii în care trãiesc, din ţarã sau din diaspora românã.

* * *

În ceea ce priveşte misiunea monahismului în viaţa Bisericii azi, aceasta trebuie intensificatã în societatea contemporanã, profund marcatã de fenomenul secularismului – consumist şi al individualismului – indiferentist. În ultimii zece ani, din cauza migraţiei şi a secularizãrii, s‑a diminuat numãrul persoanelor care doresc sã devinã monahi sau monahii. Totodatã, duhul individualismului şi al materialismului creeazã uneori dificultãţi în menţinerea comuniunii şi armoniei în obşte, dacã lipsesc ascultarea duhovniceascã şi conlucrarea frãţeascã. În acest sens, statornicia şi credincioşia sau stabilitatea şi fidelitatea în mãnãstire devin astãzi virtuţi mai preţioase decât în vreme de entuziasm, deoarece aceste virtuţi sunt semne ale maturitãţii duhovniceşti dobândite de vieţuitorii din mãnãstiri prin multã rugãciune, smerenie şi rãbdare, pocãindu‑se constant pentru propriile pãcate, fãrã a judeca pe alţii.

Deşi unele mãnãstiri sunt mai izolate de lume, acestea sunt de mare folos vieţii duhovniceşti a tuturor creştinilor. La sfintele slujbe din mãnãstiri participã adesea şi credincioşii din parohii, care aflã aici o atmosferã de duhovnicie şi trãire mai intensã a valorilor Ortodoxiei şi dobândesc mai multã întãrire în credinţa lor. Tot aici, ei gãsesc adesea duhovnici cu îndelungatã experienţã, la care se spovedesc, primind dupã aceea Sfintele Taine şi sporind astfel în viaţa creştinã. Renumitele hramuri mãnãstireşti sunt momente de profundã comuniune bisericeascã dintre toţi cei care participã la ele, cãlugãri şi mireni. Primirea cu bucurie a pelerinilor sau ospitalitatea a fost şi este o lucrare misionarã a mãnãstirilor, care oferã pelerinilor atât hranã duhovniceascã pentru suflet, cât şi o masã caldã dupã Sfânta Liturghie. Astãzi, parohia şi mãnãstirea sunt chemate sã conlucreze pentru binele Bisericii, pentru apãrarea credinţei ortodoxe şi promovarea vieţii creştine în iubire de Dumnezeu şi de semeni.

De asemenea, mãnãstirile româneşti au şi un important rol cultural şi educaţional în mijlocul credincioşilor. Mãnãstirile mari au fost în ţara noastrã primele comunitãţi creştine care au înfiinţat biblioteci, precum şi şcoli de teologie sau de culturã creştinã, unde se copiau manuscrise, se tipãreau cãrţi, monahii fiind mari apãrãtori ai dreptei credinţe şi promotori ai culturii creştine. În aceste mãnãstiri se pãstreazã multe valori patrimoniale: icoane, manuscrise, obiecte de cult din metale preţioase, cãrţi vechi, documente istorice, prezentate cu bucurie pelerinilor de cãtre monahi şi monahii. Dupã modelul acestor biblioteci monahale s‑au înfiinţat apoi şi biblioteci parohiale, mai ales în parohiile urbane.

Iubiţi fii şi fiice duhov­niceşti,

În tradiţia apostolicã şi patristicã a Bisericii întâlnim multe chipuri luminoase de pãstori duhovniceşti care şi‑au dãruit întreaga viaţã misiunii Bisericii. Unul dintre aceştia este Sfântul Ierarh Ioan Gurã de Aur (347 – † 407), Arhiepiscopul Constantinopolului, cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. Sfântul Ioan Gurã de Aur a slujit ca diacon, preot şi episcop. El a apãrat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, virtuţile vieţii monahale şi lucrarea filantropicã a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un mare pãstor de suflete, dascãl al rugãciunii, al pocãinţei şi al înnoirii vieţii duhovniceşti.

De aceea, el a fost un mare luminãtor şi pentru mulţi pãstori de suflete (ierarhi, preoţi şi monahi) ai poporului român, înzestraţi cu multã înţelepciune şi bogaţi în fapte bune, care au mãrturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mãnãstiri, au crescut du­hov­niceşte generaţii de credincioşi în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Bisericã şi Neam. Toţi aceştia ne cheamã astãzi sã urmãm lumina iubirii lor jertfelnice pentru Hristos şi pentru Biserica Sa, sprijinind şi noi activitatea misionarã a Bisericii, îngrijindu‑ne de creş­terea noastrã duhovniceascã personalã şi a comunitãţii bisericeşti, cultivatã prin ascultarea Sfintei Evanghelii, prin pocãinţã, prin primirea Sfintelor Taine, prin milostenie şi ajutorarea celor aflaţi în nevoi şi în necazuri.

Anul omagial al misiunii parohiei şi mãnãstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gurã de Aur şi al marilor pãstori de suflete din eparhii a prilejuit în eparhiile din ţarã şi strãinãtate, în parohii şi mãnãstiri, în centrele culturale şi şcolile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, o intensã lucrare a ierarhilor, preoţilor şi monahilor, a duhovnicilor, a profesorilor de teologie şi a cre­din­cioşilor mireni, care, prin slujirea lor, contribuie la susţinerea, întãrirea şi înnoirea vieţii şi a misiunii parohiei şi mãnãstirii azi.

Dreptmãritori creştini,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne aflãm la începutul Postului Naşterii Domnului, numit şi Postul Crãciunului. Acesta este un post de pregãtire şi curãţire duhovniceascã, pentru a deveni „bisericã sfinţitã” în sufletele şi în trupurile noastre, ca sã primim în noi, în „peştera trupului nostru” şi în „ieslea sufletului nostru” pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume şi Se face Om, pentru ca pe noi oamenii pãmânteni sã ne ridice la viaţa duhovniceascã şi la bucuria cereascã veşnicã.

Fiecare perioadã de post este un timp de pocãinţã şi de înnoire duhovniceascã, dar Postul Crãciunului este, mai ales, o şcoalã a milosteniei, în care învãţãm sã rãspundem cu dãrnicie milostivirii şi bunãtãţii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arãtatã prin întruparea Fiului Sãu veşnic, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Aşadar, mai ales în aceastã vreme a Postului Crãciunului, înţelegem cã, pe lângã sfinţirea noastrã duhovniceascã, trebuie sã fim şi milostivi, dãruind, dupã posibilitãţi, celor aflaţi în nevoi daruri materiale sau mãcar un cuvânt bun, o mânã de ajutor sau o încurajare adresatã unui om sãrac, singur şi deznãdãjduit, întristat sau îndoliat.

Citind cu luare aminte cuvântãrile Sfântului Ierarh Ioan Gurã de Aur despre virtutea milosteniei, vedem cã el a cãutat şi a folosit multe argumente pentru a‑i convinge pe ascultãtori sã practice mântuitoarea virtute a milosteniei: ,,Când facem milostenie, spune Sfântul Ierarh, sã nu ne uitãm numai la sãracul care primeşte milostenia noastrã, ci sã ne gândim şi la cine este Cel Ce primeşte darul pe care‑l dãm noi sãracului şi a fãgãduit rãsplatã pentru ceea ce dãm”¹, adicã sã ne gândim la Hristos. Evanghelia din duminica aceasta, care prezintã Pilda samarineanului milostiv, nu este doar o istorioarã frumoasã, ci ea este pentru noi toţi un program, un îndemn la fapte bune, iar dacã lucrãm cu iubire şi bucurie pentru mântuirea altora, lucrãm şi pentru propria noastrã mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneşte duhovniceşte pe omul care ajutã cu omul care este ajutat.

De aceea, şi în anul acesta, vã îndemnãm sã organizaţi la parohii, mãnãstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţã şi în sãrãcie, bãtrâni, copii orfani, familii defavorizate cu mulţi copii, persoane singure şi fãrã ajutor, astfel încât ,,prisosinţa voastrã sã împlineascã lipsa acelora” (II Corinteni 8, 14).

Folosiţi acest prilej pentru a cunoaşte mai bine pe ceilalţi membri ai parohiei din care faceţi parte, mai ales pe cei aflaţi în dificultãţi materiale, şi fiecare sã‑i ajute dupã posibilitãţi, devenind astfel pentru cei aflaţi în nevoi mâinile iubirii milostive a Mântuitorului Iisus Hristos, spre bucuria lor şi a celor care‑i ajutã.

Ne rugãm Preamilostivului Dumnezeu, Pãrintele luminilor, de la Care vine „toatã darea cea bunã şi tot darul desãvârşit” (Iacob 1, 17), sã vã rãsplãteascã dãrnicia arãtatã prin colecta din toamna anului trecut (2014) şi sã vã binecuvânteze pe toţi cu iubirea, mila şi bunãtatea Sa dumnezeiascã, spre a arãta şi de aceastã datã, în vremea Postului Crãciunului, multã rugãciune şi grijã pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţã de toţi cei neajutoraţi, având încredinţarea, dupã cum ne învaţã Sfântul Apostol Pavel, cã: „Slujirea acestui dar nu numai cã împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu” (II Corinteni 9, 12).

Vã îmbrãţişãm cu pãrinteascã dragoste şi ne rugãm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatãl şi împãrtãşirea Sfântului Duh sã fie cu voi, cu toţi!” (II Corinteni 13, 13). Amin!

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† Daniel

 Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului
Cezareei Capadociei

şi Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române

și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Notă

¹ ‑Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXXIV, III, în col. PSB, vol. 22, EIBMBOR, Bucureşti, 1989, p. 9.

Se va citi în prima duminică din Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie 2015);

titlul și supratitlul aparțin redacției.