„Pruncul mântuitor, darul suprem al Părintelui ceresc“

„Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de heruvimi - Fecioara, ieslea - sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl slăvim!“ Irmosul cântării a noua a Canonului Utreniei Crăciunului

În aceste zile de împărătească prăznuire, inimile noastre sunt copleşite de bucuria primirii darului ceresc al întrupării Domnului. Astăzi ne cercetează pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptăţii, Care vine în lume pentru a ne lumina cu lumina cunoştinţei şi a ne oferi nouă viaţa Sa curată şi bucuria Sa deplină, ridicându-ne la Sine, pentru a fi veşnic împreună cu El în Împărăţia Sa. Precum într-o familie venirea în lume a unui copil e aşteptată cu ardoare, în acelaşi fel Sfânta Biserică, marea familie creştină, sărbătorind Crăciunul, se umple de bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. E bucuria actualizată şi mereu nouă a coborârii mântuitoare a lui Dumnezeu la om, e fericirea vederii, a auzirii şi a atingerii de El, pe care Biserica o exprimă în imnele liturgice ale acestei sărbători. Astăzi, şi noi putem exclama plini de bucurie, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul, că „Prunc nou ni S-a născut nouă acum, ca astfel Cel care ne-a dat viaţa să ne dea acum şi fericirea… Aceasta ne este prăznuirea de acum şi aceasta o sărbătorim: venirea lui Hristos la oameni, pentru ca, prin aceasta, să ne ducem noi la Dumnezeu, sau ca să ne reîntoarcem la El - căci aşa este mai potrivit să spunem -, pentru ca, odată ce am murit prin Adam, să ne facem din nou vii în Hristos, născându-ne, răstignindu-ne, îngropându-ne şi înviind împreună cu El“.

Iubirea, sub chipul smerit

Taina venirii lui Dumnezeu la noi este „minunată şi neobişnuită“ pentru că este revărsarea iubirii nemărginite a Atotţiitorului pentru mântuirea lumii. Dumnezeu vine acum la noi nu în tunete şi fulgere, ca pe muntele Sinai, ci ca un Prunc smerit, născut dintr-o Fecioară Preacurată, arătându-ne delicateţea iubirii Sale. El vrea să ne atragă la Sine prin ceea ce e mai curat, mai nevinovat şi plin de iubire: un Prunc mic şi o Fecioară curată, ca Maică a Lui. Ce ar putea trezi mai mult dragostea noastră faţă de El? Cum am putea mai bine să înţelegem iubirea Lui nespusă decât văzând o astfel de pogorâre negrăită? Iubirea, ca dar al lui Dumnezeu, vine la noi sub chipul smerit al unui prunc, născut în sărăcie şi simplitate, pentru a ne cerceta pe noi, cei aflaţi întru întuneric şi în umbra morţii, pentru a ne împărtăşi de blândeţea, smerenia, curăţia şi bunătatea Sa (…)

Acest Prunc Mântuitor, născut în peştera Betleemului, este Darul suprem şi desăvârşit al Părintelui Ceresc faţă de umanitatea înstrăinată şi îndepărtată de El, prin păcat; Darul care descoperă măreţia iubirii jertfelnice, nemărginite a lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii.

Sfinţirea firii omeneşti

Dumnezeu cel Unul în Sfânta Treime este iubire în Sine şi din această dragoste infinită, care poartă amprenta renunţării la Sine, El a creat lumea şi toate făpturile raţionale, dorind să împărtăşească această iubire tuturor creaturilor conştiente şi care pot răspunde acestei iubiri cu dragostea lor. El a dorit astfel să întemeieze o familie, în sensul cel mai înalt al cuvântului, în care El să fie Tată şi să Se bucure prin Sfântul Duh văzând alături de Fiul Său şi pe alţi fii după har, care Îl cunosc şi Îl iubesc pe El, pentru ca astfel Dumnezeu să fie totul în toate. Căderea omului în păcat a destrămat această familie, această comuniune, omul alegând să iubească altceva decât iubirea Ziditorului Său, ajungând sub tirania amară a diavolului şi a morţii. Însă Tatăl cel iubitor a vrut să-l împace pe om cu Sine şi a trimis în lume pe Fiul Său, Care, luând trup însufleţit din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, S-a arătat în lume ca Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, asemenea nouă în toate, afară de păcat, pentru a sfinţi firea omenească asumată şi a o face, prin jertfă, capabilă să sesizeze delicata prezenţă şi sensibilitate a dragostei jertfelnice a lui Dumnezeu.(…)

Hristos, ca un Prunc nevinovat, vine în lume ca să aducă pe toţi oamenii iarăşi în Casa Tatălui, la Sânul Părintesc, în Împărăţia cerurilor, în familia iubirii Preasfintei Treimi. (…)

Hristos nu S-a născut doar trupeşte acum două milenii, ci Se naşte duhovniceşte în sufletul fiecărui credincios, prin Sfintele Taine, prin viaţa de asceză şi prin păzirea sfintelor porunci. „Deci, fiecare din noi Îl putem zămisli pe El în sufletul nostru, nu în chip trupesc, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, cum L-a zămislit Fecioara şi Născătoarea de Dumnezeu, ci înţelegător şi fiinţial, prin harul Sfântului Duh.“ Prin apa Botezului, Hristos intră în sufletul nostru, săvârşeşte cu fiecare din noi o nuntă tainică, ne aduce, apoi, prin Sfintele Taine, la Casa Părintelui ceresc, hrănindu-ne din ospăţul tainic al Trupului şi Sângelui Său, pentru a ne dărui viaţa Sa, puterea Sa, simţirile Sale curate şi a ne face trup din trupul Lui şi os din oasele Lui, după cum spune Sf. Apostol Pavel (Efes. 5, 29).

„Daruri cereşti“

Iată câte daruri ne aduce Praznicul de astăzi! (…) Drama cea mare a zilelor noastre este, însă, faptul că noi nu preţuim şi nu simţim în sufletele noastre această iubire negrăită, iar aceasta pentru că iubim mai mult cele trecătoare ale lumii acesteia, decât să-L iubim pe Cel care cu adevărat ne iubeşte şi vrea să-I răspundem prin dragostea noastră. (…)

Ca primitori ai atâtor daruri cereşti, să ne curăţim sufletele prin Sfânta Spovedanie, să ne hrănim sufletele cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Hristos, să cinstim trupurile noastre prin post şi rugăciune, şi să nu uităm de săraci, de cei lipsiţi, pe care miluindu-i, Îl hrănim pe Hristos, ascuns în ei, şi ne îmbogăţim în Dumnezeu.

Vă binecuvântăm pe toţi prin cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, care, astfel, ne îndeamnă să cinstim venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu: „Să sărbătorim deci nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumeşte, ci mai presus de lume; nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stăpânului nostru, … nu în ospeţe şi necumpătări, ci în pacea şi bucuria Duhului Sfânt“. Sărbători fericite! Un An Nou binecuvântat! Întru mulţi şi fericiţi ani!

† IPS Laurenţiu,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului