Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Sănătatea este darul lui Dumnezeu, iar acest dar trebuie păzit, îngrijit și sfințit
Avându-se în vedere necesitatea unei intensificări a îngrijirii celor aflați în suferință sufletească și trupească, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat Anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
În lumea în care trăim, omul tinde să se închidă tot mai mult în propria lui individualitate, concentrându-se doar asupra lui și a nevoilor sale. Însă Biserica se roagă pentru întreaga umanitate și, în mod deosebit, pentru cei aflaţi în suferinţă, pentru cei bolnavi, săraci și orfani, potrivit îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos la iubirea faţă de aproapele: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut (Matei 25, 40).
Când boala a devenit parte integrantă a vieții, suferința nu poate fi deplin înlăturată, însă este de datoria noastră să ne îngrijim de semenii care sunt suferinzi.
De aceea, slujirea sacerdotală a cuprins dintotdeauna și datoria clericilor de a se îngriji de cei bolnavi, ca o împlinire a poruncii Domnului Iisus Hristos, dată ucenicilor Săi trimiși la propovăduire: Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați (Matei 10, 8).
În societatea contemporană, pastorația și îngrijirea bolnavilor se confruntă cu o serie de dificultăți la care trebuie să găsim soluții adecvate. Bătrânețea, care, desigur, nu este echivalentă bolii, este însă o perioadă a vieții în care fragilitatea trupului îl expune pe vârstnic suferințelor fizice, iar acestea îl fac pe bolnav, de foarte multe ori, mai ales în lipsa unei îndrumări duhovnicești potrivite, să se însingureze și să-și acutizeze starea, neînțelegând că suferința trupească îndeamnă și la căutarea sănătății spirituale. Din păcate, tehnicizarea majoră a îngrijirii bolnavilor, care în sine este pozitivă, a devenit un factor ce duce la însingurarea acestora.
Pe de altă parte, viața cotidiană a devenit foarte complexă, ritmurile de lucru s-au accelerat și nu mai găsim timp pentru a vizita bolnavii în spital sau pe cei singuri, aflați în suferință acasă. Bolnavul are nevoie, pe lângă îngrijirea medicală corespunzătoare, și de o alinare sufletească pe măsură, ce nu poate fi înlocuită de nici un tratament medical. Sprijinul emoțional, compasiunea, înțelegerea și comunicarea eficientă între bolnav, familia acestuia și personalul medical sunt condițiile principale pentru a spori vindecarea celor suferinzi.
Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Sa și Sfinții tămăduitori fără de arginți sunt adevărații vindecători ai bolnavilor, de multe ori, inspirând lucrarea medicului, care tratează.
Prin lucrarea Duhului Sfânt în lume, în special prin Sfintele Taine, slujitorii Bisericii continuă misiunea la care au fost trimiși de Hristos, vindecând și alinând suferința nenumăraților bolnavi.
Duminica aceasta, dedicată românilor aflați departe de Țară, dorim să fie pentru toţi o zi a recunoştinţei şi a dragostei, a împlinirii şi a bucuriei alături de toţi cei dragi, o zi în care să mulţumim clerului şi credincioşilor din Diaspora pentru statornicia lor faţă de valorile identitare româneşti şi pentru jertfelnica lor slujire.
Cu multă dragoste părintească, îi îndemnăm pe toți românii care trăiesc departe de Ţară să nu uite că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, însă acest dar trebuie păzit, îngrijit și sfințit. Iar dacă l-am pierdut, trebuie să-l căutăm cu multă credință și speranță, rugându-ne lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților tămăduitori fără de arginți să ne vindece sufletul de păcate și trupul de boli.
Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis de Patriarhul României la Duminica Migranţilor, 18 august 2024
.jpg)
