Sfântul Nicolae - simbol al blândeţii şi bunătăţii

„Fiţi milostivi,precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este!”

(Luca 6, 36)

Biserica a instituit un post de şase săp­tă­mâni, în care ne a­flăm acum, ca pre­gă­tire pentru Sărbătoarea Naş­te­rii Domnului sau a Cră­ciu­nu­lui. Sărbătoarea Sfântului Ie­rarh Nicolae, care a început din această seară, odată cu slujba Vecerniei, este un popas du­hov­ni­cesc de intensificare a pre­gă­tirii noastre spirituale pentru a în­ţelege mai bine milostivirea, dărnicia şi bunătatea lui Dum­nezeu Tatăl, Care a trimis pe unicul Său Fiu în lume din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor (cf. Ioan 3, 16).

Toată această perioadă de pregătire pentru primirea Săr­bă­torii Naşterii Domnului, în care cea mai populară săr­bă­toa­re este cea a Sfântului Nicolae, este percepută în mod deosebit ca perioadă a bucuriei de-a dă­rui, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu arătată în Hristos, dar şi ca manifestare du­hovnicească a omului creat după chipul lui Dumnezeu-Dă­ru­itorul sau Milostivul.

Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai creştinismului, este un perso­naj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bu­nă­tăţii sufletului, fiind numit „chip al blândeţilor”, mai ales pentru că a îmbinat smerenia cu dărnicia.

Născut în anul 270, a trăit mai întâi perioada de persecuţii a Bisericii, în vremea îm­pă­ra­ţi­lor Diocleţian (284-305) şi Ma­xi­mi­liam (286-305). Sfântul Ni­colae a rămas orfan de mic şi a fost crescut şi educat de un unchi al său, care purta tot numele Nicolae şi era episcop în cetatea Patara, din Asia Mică. Dobândind multă înţe­lep­­ciune şi râvnă pentru cele sfinte, a fost hirotonit episcop al cetăţii Mira din Lichia, unde a propovăduit cu îndrăzneală dreapta cre­din­ţă, fapt pentru care a fost perse­cu­tat şi în­tem­niţat.

Edictul de libertate religioasă din anul 313 al Sfântului Îm­pă­rat Constantin cel Mare, de la a cărui proclamare am sărbătorit anul acesta 1700 de ani, l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă, de unde a fost eliberat. Este deci unul din marii sfinţi ai Bisericii creştine care s-a bucurat de rolul protector al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, într-o perioadă în care lumea era divizată încă între păgânism şi creştinism.

Mai târziu, în anul 325, Sfântul Ierarh Nicolae s-a aflat între cei 318 Sfinţi Părinţi convocaţi de Împăratul Constantin cel Mare la Primul Sinod Ecu­me­nic de la Niceea, unde a apă­rat învăţătura Bisericii despre dum­nezeirea Fiului lui Dum­nezeu, în faţa rătăcirii ereziei ariene, fapt pentru care a fost numit apoi şi îndreptător sau apărător al credinţei.

El a ştiut să arate dragoste faţă de Dumnezeu, apărând cu sfinţenie învăţătura ortodoxă şi arătând dragoste faţă de aproa­pele, miluind o mulţime de oameni, ca de pildă pe tatăl care avea trei fete sărace, pe coră­bi­e­rii aflaţi în tumultul mării învolburate şi pe locuitorii Mirelor Lichiei, cărora le-a fost nu numai păstor sufletesc, ci şi spriji­ni­tor în vreme de foamete, prin chemarea miraculoasă a corabiei încărcate cu grâne - simbol al Bisericii, ca tezaur al bu­nă­tă­ţilor celor făgăduite.

Prin pilda vieţii şi a faptelor sale de milostenie, Sfântul Ni­colae a inspirat o cultură a bu­nă­tăţii şi dărniciei în toate po­poarele creştine, mai ales acolo unde este cinstit cu multă evla­vie, preţuit şi iubit.  Cultura aceas­ta a bunătăţii şi dărniciei s-a dezvoltat mai întâi fără programe sociale, şi anume, ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfântul Nicolae, citind viaţa lui din Sinaxar, cântând troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfântului Nicolae clerului, credin­cioşilor şi chiar conducătorilor de popoare, pe care i-a sfă­tu­it să fie buni şi milostivi cu cei să­raci, singuri şi neajutoraţi. Această cultură a bunătăţii su­fle­tului, a dărniciei şi ospita­li­tă­ţii este cântată atât în colindele de Crăciun, în câteva colinde pe ca­re le-am auzit acum, dar şi în sce­netele care au fost prezentate aici.

Sfântul Nicolae depăşeşte orice pedagogie formalistă şi re­pre­zintă pedagogia spirituală a asemănării omului cu Dum­nezeu, care nu se învaţă doar din exterior, printr-o imitaţie for­mală a unor fapte morale, ci se dobândeşte mai ales printr-o întâlnire frecventă a omului cu Dumnezeu în smerită ru­gă­ciu­ne. Fiecare rugăciune smerită lu­minează sufletul, îl sfinţeşte şi îi transmite iubirea smerită a lui Hristos, a Tatălui Ceresc şi a Duhului Sfânt. Deci, Sfântul Ni­co­lae era un om milostiv şi pentru că era un mare rugător şi un mare postitor. În acest sens, Sfântul Nicolae ne îndeamnă să nu separăm opera de caritate sau filantropia socială de litur­ghia sau practica rugăciunii, ci să cerem mereu lui Dumnezeu, în rugăciunile noastre, să ne fa­că mai buni, să ne dăruiască bu­nă­tate din bunătatea Sa, iubire smerită din iubirea Sa smerită. În felul acesta, facerea de bine nu devine o crispare volunta­ris­tă, ci o revărsare a bunătăţii su­fle­tului nostru spre oamenii din jur, pe care mai întâi îi iubeşte Dum­nezeu şi cere ca şi noi să fim asemenea Lui.

În limba română, bunicii sunt consideraţi ca fiind, în ge­ne­ral, darnici, iar maturitatea lor se vede în înţelepciune şi în bu­nătate. Prin urmare, apelati­vele bunicul şi bunica vin de la constatarea că aceştia sunt oameni buni. În unele părţi ale ţă­rii noastre, bunica şi bunicul se mai numesc „Bunul” şi „Buna”. Însă, bunătatea aceasta a lor nu depinde de numărul cadourilor pe care le fac sau le-au făcut, ci este o stare a sufletului paşnic şi smerit.

Cultura spirituală a dărniciei, a bunătăţii sufletului sme­rit este rezultatul, nu numai al imi­tării modelului Sfântului Nicolae, ci şi al rugăciunilor lui şi al rugăciunilor tuturor sfin­ţi­lor pentru îmbunătăţirea şi sfin­ţi­rea vieţii noastre. Deci să ne ru­găm Sfântului Nicolae ca el să ne dăruiască bunătate din bu­nă­tatea sa primită de la Dum­nezeu Cel Milostiv şi Bun, pe Care-L lăudăm în toate slujbele noastre ortodoxe zicând: „Că bun şi iubitor de oameni Dum­nezeu eşti”, adresându-ne lui Dum­nezeu Tatăl. Să cerem Sfântului Nicolae şi tuturor sfinţilor ale căror nume le pur­tăm să ne învrednicească de bu­cu­ria bunătăţii sufletului ca dar de la Dumnezeu revărsat în noi pentru a fi cultivat permanent în relaţia cu semenii noştri.

Unii dintre cei care au ajutat pe săraci au fost uneori în­tre­baţi: Ce primiţi voi în schimb pen­tru milostenia voastră? Iar ei au spus: Bucuria pe care o fa­c­em altora! Bucuria pe care cineva o face altora când îi ajută se reîntoarce aceluia care a fă­cut binele. Această bucurie este şi ea un mare dar al lui Dum­nezeu pentru omul milostiv şi sm­erit. Mulţi oameni sunt bo­gaţi, însă nu toţi sunt foarte bucuroşi sau fericiţi, pentru că le lipseşte tocmai dărnicia sau bunătatea sufletului care se revarsă dincolo de orice calcul uman al profitului material. Iar cei săraci şi milostivi se bucură neîncetat.

Felicităm, în seara aceasta, pe toţi cei care au contribuit la or­ganizarea acestui moment sfânt şi, în acelaşi timp, plin de bu­curie: „Sfântul Nicolae în mij­lo­cul copiilor”. Felicităm, în pri­mul rând, pe copiii şi tinerii care ne-au delectat şi ne-au bucurat prin tot ceea ce au prezentat aici ca dar de lumină pentru sufle­tele noastre, ca să ne amintim de copilăria şi de tinereţea noas­tră. În acelaşi timp, mulţumim pă­rinţilor şi profesorilor lor care i-au crescut, care i-au format şi care doresc ca din educaţia copii­lor şi a tinerilor să nu lipsească cel mai mare dar, şi anume cre­dinţa, adică legătura de iubire a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Felicităm pe toţi ostenitorii Sectorului Învăţământ şi acti­vi­tăţi cu tineretul de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bu­cu­reş­tilor, care au coordonat lu­cră­rile de pregătire a programului pen­tru această seară. De ase­me­nea, menţionăm pe sponsorii principali - cele trei protoierii din Capitală, şi pe ceilalţi sponsori. Vă mulţumim tuturor celor care sunteţi aici prezenţi şi ne ru­găm Mântuitorului Hristos ca, prin mijlocirile Sfântului Ie­rarh Nicolae, Arhiepiscopul Mi­rei Lichiei, să ne dăruiască tu­tu­ror bucuria de a vedea da­ru­ri­le lui Dumnezeu care vin spre noi prin copii buni, părinţi buni, profesori buni, preoţi buni. Să ne ajute ca să ne pregătim pentru a-l primi cu bucurie pe Moş Crăciun, întrucât Moş Crăciun este în colindele noastre perso­ni­­ficarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl. Moş Crăciun vine de undeva din Nord, de un­de este întuneric şi frig - simbol al transcendenţei divine - şi se apropie mult de oameni întrucât prin bunătatea sa el devine lu­mi­nă şi căldură, transcende în­tu­nericul şi frigul, ca să lumi­ne­ze şi să încălzească sufletele oa­me­nilor prin bunătate. Însă, astăzi, Moş Crăciun Cel darnic este binevestit de Moş Nicolae cel blând şi bun. Am putea spune că pentru copii Moş Nicolae este „înainte­mer­gă­to­rul”  lui Moş Crăciun, după cum Sfân­tul Ioan Botezătorul este înaintemergătorul Domnului nos­tru Iisus Hristos. De acum înainte, postul, urcuşul nostru bu­curos spre sărbătoarea plină de lumină a Naşterii Domnului, se intensifică primind în suflet lu­mina sărbătorii Sfântului Nicolae şi a colindelor ce se vor cânta în fiecare zi ca imne ale iubirii smerite şi milostive a lui Hristos pentru oameni.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la spectacolul „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” – organizat de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Palatul Patriarhiei, joi, 5 decembrie 2013.