Un duhovnic al păcii în vremuri tulburi

Cu tristeţe, am aflat de trecerea din această lume a Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, unul din cei mai mari duhovnici ai poporului român. Un simbol al monahismului românesc din a doua jumătate a veacului al XX-lea şi începutul veacului al XXI-lea, Părintele Arsenie Papacioc a fost un mare sfătuitor prin viaţa lui pilduitoare şi prin folositoarele cuvinte de învăţătură rostite cu multă căldură şi dragoste pentru numeroşii săi fii duhovniceşti şi pentru mulţimile de pelerini care-i treceau pragul chiliei pentru a primi binecuvântare. El era pentru toţi o mărturie vie a prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în Biserica noastră dreptmăritoare.

Născut în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, anul 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, Părintele Arsenie, cu numele de botez Anghel, a fost al şaptelea copil al înstăriţilor şi milostivilor săi părinţi Vasile şi Stanca. A cinstit-o atât de mult pe ocrotitoarea naşterii sale în această lume, încât îşi va dedica toată viaţa slujirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos.

Simţind chemare pentru viaţa monahală, a ucenicit mai întâi la Mănăstirea Cozia, iar apoi a devenit monah la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, sub mantia părinţilor Petroniu Tănase, Benedict Ghiuş şi Sofian Boghiu. Şi-a desăvârşit apoi formarea duhovnicească în Moldova, la Mănăstirile Sihăstria, Neamţ şi Slatina. În vremurile grele ale comunismului ateu, Părintele Arsenie a continuat lucrarea în duh a părintelui Cleopa Ilie de la Mănăstirea Slatina, fiind o adevărată piatră vie la Academia duhovnicească, care a fiinţat o vreme în ctitoria domnitorului Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei, împreună cu Ieroschimonahul Paisie Olaru, Ieromonahii Antonie Plămădeală, Andrei Scrima, Petroniu Tănase, Daniil Sandu Tudor şi alţii. El a vieţuit un timp în singurătatea munţilor Neamţului, însoţindu-l pe Arhimandritul Cleopa Ilie în anii grei de prigonire a monahismului românesc.

Părintele Arsenie a cunoscut amarul şi încercările temniţelor comuniste, unde a fost umilit şi bătut pentru credinţa sa în Dumnezeu. Suferind pentru convingerile sale religioase, părintele şi-a făcut din temniţă o fereastră către cer, deoarece credinţa şi dragostea nu pot fi niciodată încarcerate între ziduri. După eliberarea din închisoare, Părintele Arsenie a slujit ca preot misionar în Ardeal şi în Arhiepiscopia Bucureştilor, la Cheia, Cernica şi Căldăruşani, iar din anul 1976 la Mănăstirea Sfânta Maria de la Techirghiol, Stavropighie patriarhală. Părintele Arsenie a fost un bun orator şi un iscusit mânuitor al cuvântului scris. Cărţile sale sunt pentru cititori lumini şi trepte către Înviere, întrucât ele ne arată că veşnicia poate sta ascunsă şi într-o clipă, aşa după cum şi-a intitulat una din cărţile sale (Veşnicia ascunsă într-o clipă - 2004), clipa întâlnirii cu Dumnezeu, transfigurată într-o necontenită înaintare în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Ca părinte duhovnicesc al multor slujitori ai Bisericii şi al mulţimilor de credincioşi, Arhimandritul Arsenie Papacioc era un înţelept sfătuitor, echilibrat şi milostiv, care îndemna permanent credincioşii să cultive virtutea creştină cea mai mare: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Părintele Arsenie era mai mult un vindecător de suflete rănite de păcate decât un judecător al păcătoşilor. Îmbina armonios bunătatea milostivă cu îndemnul la îndreptare duhovnicească. Era totdeauna un om al păcii şi al bucuriei duhovniceşti. Faţa sa plină de lumină, pace, bucurie şi nădejde era mereu o icoană a prezenţei harului sfinţitor în viaţa şi lucrarea sa duhovnicească. Purta în suflet pacea şi bucuria din Împărăţia cerurilor pe care a căutat-o şi binevestit-o în toată viaţa sa pe pământ.

Acolo, în Împărăţia cerurilor, a plecat acum sufletul Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, încărcat de ani, virtuţi şi daruri duhovniceşti pe care le-a cultivat prin multă rugăciune, răbdare şi osteneală.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul lui în ceata drepţilor şi a sfinţilor Lui slujitori, iar obştii Mănăstirii Sfânta Maria - Techirghiol, tuturor ucenicilor lui îndoliaţi şi tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit le împărtăşim cuvânt de mângâiere şi binecuvântare întru nădejdea neclintită a Învierii, a luminii şi păcii din Împărăţia lui Dumnezeu.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române