Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni, ediţia 2019

Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni, ediţia 2019

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Pr. Prof. Alin Sonea - 03 Iunie 2019

Sâmbătă, 1 iunie, la Oradea a avut loc „Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni”, ediția a patra, eveniment la care au participat peste 600 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, provenind din peste 120 de parohii din cuprinsul Episcopiei Oradiei, selectați din grupurile de tineri implicați în activitățile catehetice și de tineret ce se desfășoară în aceste parohii, însoțiți de preoții parohi și profesorii de religie din localitățile de proveniență.

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în colaborare cu Con­siliul Județean Bihor, prin Fundația „Euroregiunea Bihor - Hajdú-Bihar” - Oradea și Teatrul de Stat Oradea, Inspectoratul Școlar ­Ju­de­țean Bihor, Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea și Muzeul Cetății și Orașului Oradea, au pregătit tinerilor participanți un program liturgic și cultural-educațional dedicat omagierii satului românesc.

În prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost oficiată o slujbă de Te Deum, de către un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Ierarhul le-a adresat tinerilor prezenți un cuvânt de prețuire și de binecuvântare: „Pentru că suntem români și ortodocși, se cuvine să cunoaștem foarte bine civilizația românească, ce își trage seva din ceea ce se numim, ușor idilic, satul românesc. Toți purtăm în sufletul nostru icoana satului românesc (…) Plecând administrația romană din Dacia, noi am fost lipsiți de conducătorii cu caracter militar, așa că toată conducerea poporului a preluat-o, în numele Domnului Iisus Hristos, preoțimea, iar poporul, în special în vremurile de început ale istoriei de neam, a transformat satele în adevărate cetăți de apărare, atât din punct de vedere spiritual, cât și material. Lucrul acesta s-a perpetuat în cursul istoriei, mai ales atunci când conducătorii militari aveau altă credință, erau de alt neam și vorbeau altă limbă, decât limba pe care o vorbim noi. Așa se face că înaintașii noștri, mai ales în Transilvania, nu au fost bine primiți în orașe și au locuit mai ales în sate, care au devenit emblematice pentru cultura noastră”. 

Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a mai arătat că „rădăcinile majorității noastre sunt în satele românești, în care au viețuit moșii și strămoșii noștri. Urbanizarea a apărut de abia mai târziu și în special după Marea Unire, când s-au ivit tot felul de oportunități ca românii să vină în orașe și să locuiască în număr din ce în ce mai mare în acestea. Dar rădăcinile noastre, aproape ale tuturor sunt la țară, și în copilărie cu toții mergeam la țară, în vacanțe, la bunici, pentru a ne vedea neamurile și pentru a reface legătura simbolică, dar și reală cu neamul din care facem parte. Cu alte cuvinte, toți purtăm în suflet icoana satului românesc. Deși nu am trăit toți la țară, satul are foarte multe semnificații pentru noi și din frumusețea acestuia nu încetăm să ne inspirăm. Ca dovadă și mulțimea celor care astăzi v-ați îmbrăcat în costum tradițional. Unii purtați costume vechi de o sută sau peste o sută de ani, moștenite de la bunicii voștri, alții aveți costume noi, lucrate în vremurile mai apropiate, dar oricare dintre ele sunt icoane ale sufletului poporului nostru”. 

Prof. Doina Sfârlea, profesor de limba și literatura română, a susținut o prelegere intitulată „Elogiu satului românesc”, apoi a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut rezultate merituoase la etapele judeţeană şi naţională a olimpiadei de religie și a elevilor care au participat la etapa eparhială a Concursului catehetic „Hristos - sufletul satului românesc”, la Concursul Național de folclor „Tradiție și spiritualitate în satul românesc” și la concursul naţional interdisciplinar de limba şi literatura română şi religie „Cultură şi spiritualitate românească”. Astfel, Preasfințitul Părinte Sofronie a oferit unui număr de 108 elevi premianți daruri, cărți și obiecte religioase.

Pe platoul din fața Casei de cultură a Sindicatelor din Oradea, aflat în vecinătatea Catedralei, a avut loc, apoi, un spectacol folcloric dedicat satului românesc, oferit de Ansamblul profesionist „Crișana” din Oradea. La Muzeul Cetății și Orașului Oradea, tinerii au vizitat expoziția „Însemnele Regalității Românești”, organizată la Oradea cu prilejul aniversării a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Oradea. A urmat un pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, unde tinerii au vizitat mănăstirea și au luat masa de prânz în trapeza mare a așezământului monahal.

„Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni” din acest an a făcut parte din manifestările organizate de Eparhia Oradiei cu prilejul „Anului omagial al satului românesc” şi „Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu” în Patriarhia Română.
 

Citeşte mai multe despre:   ITO  -   PS Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei