Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Rugăciune în biserica Schitului românesc de la Iordan
În biserica Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan au răsunat marți, 28 mai, cântări ortodoxe, după aproape 50 de ani de la restricționarea accesului din cauza minării terenului în contextul unui conflict militar. Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon, împreună cu alți clerici români, au cântat troparul Învierii Domnului, ale sfinților ocrotitori și alte imnuri pascale.
Sfântul locaș a fost construit în anul 1935 pe un teren al Patriarhiei Române. Întrucât se afla într-o zonă de conflict a războiului israeliano-arab din 1967, schitul a suferit distrugeri din cauza bombardamentelor, iar accesul a fost interzis din 1970. Pe o rază de 5 kilometri de la râul Iordan spre interiorul țării au fost plantate peste 3800 de mine, zona a fost declarată spațiu militar de securitate și toate așezămintele au fost închise. Procesul de deminare a început acum 3 ani și în prezent este realizat în procent de 75% în zona așezământului. „Cu multă emoție, după 50 de ani, am reușit să intrăm și să călcăm în biserica Schitului românesc de la râul Iordan. Lucrările de deminare au avansat și echipa care se ocupă de procedeele speciale de scoatere a minelor a reușit să curețe spațiul dimprejurul bisericii și din interior, ceea ce a făcut să putem intra pentru prima dată. De asemenea, a fost curățată zona dinspre corpul de chilii alăturat, din curtea schitului, iar parterul este deja curățat. Mai sunt lucrări de efectuat la etajul superior. Aproape 75% din pământul din jur a fost curățat. Lucrările continuă până la curățarea completă a zonei. În etapele următoare va urma punerea în posesie și realizarea primelor măsurători de către echipa de arhitecți, pentru a putea face propunerile necesare reconstruirii”, a declarat pentru TRINITAS TV arhim. Teofil Anăstăsoaie.
În continuare, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon a vorbit despre situația locașului de cult și a clădirilor schitului românesc: „Pentru noi, clericii de la Așezămintele românești din Țara Sfântă, a fost o zi cu totul specială și emoționantă. De 50 de ani, în biserica schitului românesc nu s-au mai auzit rugăciuni, totul a fost închis, zona a fost minată și doar vântul deșertului a trecut peste locașul nostru. Am găsit acolo urmele viețuirii părinților de demult, fragmente din cărți, icoane și obiecte de cult. Au rămas foarte puține obiecte, catapeteasma nu mai are icoane, ușile sunt dărâmate, turla centrală a căzut în interiorul bisericii în urma bombardamentelor din 1967. Locașul a fost curățat în întregime de resturile de cărămidă și am cântat pentru prima dată, după 50 de ani, în biserica noastră, «Hristos a înviat», troparul Sfântului Ioan Botezătorul și al Sfântului Cuvios Ioan Iacob Românul”, a mai spus arhim. Teofil Anăstăsoaie.
Între egumenii Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan se numără și Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, iar ultimul viețuitor al așezământului a fost protosinghelul Damian Stogu, care a trecut la Domnul în 1970, împușcat de armata care desfășura în zonă operațiunea de minare.