De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
100 de copii ai şcolii din Marpod, județul Sibiu, au primit rechizite și alte daruri
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, împreună cu cinci licee din Sibiu au oferit celor peste 100 de copii de la Școala Gimnazială din Marpod, județul Sibiu, rechizite, produse alimentare și dulciuri. Activitatea a făcut parte din campania „O școală pentru fiecare” prin care se previne abandonul școlar în mediul rural și se promovează voluntariatul în rândul elevilor. Cele cinci licee partenere în această activitate sunt Colegiul Tehnic „Cibinium”, Liceul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Economic „George Barițiu” și Liceul Teoretic „Constantin Noica”.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu prof. Cornelia Popa, au oferit miercuri, 16 octombrie, darurile pregătite în prezența parohului de la Marpod, părintele Marius Munteanu, și a cadrelor didactice.
„Ne dorim să sprijinim familiile nevoiașe din mediul rural din județele Sibiu și Brașov, oferind copiilor din aceste familii rechizite și alte daruri pentru a preveni abandonul școlar și pentru a promova voluntariatul în rândul tinerilor”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.
Mulți dintre elevii școlii din Marpod nu aveau rechizite necesare pentru a participa la orele de curs.
„Activitatea a fost foarte benefică pentru copii. Sunt copii necăjiți că n-au pe ce scrie de multe ori și sunt foarte mulțumiți pentru ceea ce au primit. Sperăm să colaborăm în continuare și să facem cât mai multe activități de acest fel”, ne-a spus directoarea Școlii Gimnaziale din Marpod, prof. Crina Bârsan.
Prin această activitate, elevii Liceului Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” au sărbătorit și Ziua Internațională a Alimentației, pregătind pentru copiii din Marpod produse de patiserie.