Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
300 de colindători la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Drumul Taberei
În jur de 300 de elevi de la 19 școli și licee din sectorul 6 al Capitalei au colindat duminică, 11 decembrie 2016, pe credincioșii și slujitorii de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Drumul Taberei. După Sfânta Liturghie, în biserica generoasă a acestei parohii, corurile de copii și tineri au interpretat colinde românești tradiționale, dar și cântece de Crăciun din repertoriul internațional, în cadrul festivalului de colinde intitulat „Astăzi S-a născut Hristos!”, organizat aici pentru al doilea an consecutiv. La final, părintele paroh Constantin Țincu, de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”-Drumul Taberei, i-a răsplătit pe colindători cu daruri, dulciuri și fructe. „Acest festival de colinde este un eveniment minunat care ne aduce o bucurie sfântă, pentru că, an de an, numeroși copii și tineri din sectorul 6 vin în biserica noastră pentru a ne colinda după tradiție. I-am văzut și auzit împreună cu credincioșii și i-am apreciat foarte mult pentru frumusețea colindelor, dar și a costumelor populare pe care le-au purtat. Vedem că ei, prin aceste colinde, mărturisesc tuturor pe Hristos, lucru care dovedește că educația părinților și educația religioasă de la școală și de la biserică au dat roade frumoase”, a spus părintele Constantin Țincu. Festivalul de colinde intitulat „Astăzi S-a născut Hristos” a fost organizat de Inspectoratul Școlar al Sectorului 6 al Capitalei împreună cu Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Drumul Taberei. „Astfel de concerte sunt organizate în această perioadă de toate inspectoratele școlare din sectoarele Capitalei, dar noi am ales să îl organizăm la această biserică pentru că este un spațiu potrivit pentru mesajul colindelor”, a spus prof. Mădălina Enăchescu, coordonator al Festivalului de colinde „Astăzi S-a născut Hristos”.