Joi, 19 decembrie, comunitatea ortodoxă din orașul basarabean Anenii Noi a trăit o zi de mare sărbătoare, prilejuită de hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”. Cu această ocazie binecuvântată,
A apărut cartea „Predici de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează“
De curând a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române cartea "Predici de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează" a Fericitului Augustin.
Lucrarea a apărut în colecţia "Credinţa Ortodoxă" şi are binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducerea ei fiind realizată de Corneliu Clop. Volumul cuprinde traducerea predicilor rostite de Fericitul Augustin la Naşterea Domnului, la Anul Nou şi la Bobotează, cuvântările publicate făcând parte din colecţia "Sermones ad populum. II. Sermones de tempore (Predici către popor. II. Predici la sărbători)". Lectura acestor omilii este utilă atât preoţilor, cât şi credincioşilor. Primii vor găsi în ele un model de oratorie şi, totodată, un îndemn pentru a se strădui ca, urmând procedeele retorice folosite de Fericitul Augustin, să transmită, cu un impact mai mare asupra ascultătorilor, învăţătura de credinţă. Credincioşii vor găsi în ele un îndemn şi un sprijin pentru cunoaşterea corectă a dogmei creştine, apărată de Fericitul Augustin cu multă fervoare, precum şi sfaturi practice care au rămas actuale chiar după trecerea atâtor veacuri, ceea ce face ca episcopul Hipponei să rămână un învăţător la fel de actual şi pentru creştinul veacului al XXI-lea", se arată în Nota Editorală. Volumul cuprinde 320 de pagini. (S.D.)