Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A debutat Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte
Peste 300 de copii și tineri din județul Caraș-Severin, dar și din alte eparhii ale Patriarhiei Române, participă în perioada 18-20 iulie la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Evenimentul organizat cu prilejul împlinirii a 7 ani de la înființarea Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR) a debutat marți, 18 iulie, în Parcul Tricolorului din Reșița, printr-o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. După slujbă au fost rostite câteva mesaje din partea organizatorilor, iar ierarhul locului le-a transmis tinerilor un cuvânt de încurajare și binecuvântare.
„Mărturisiți-L pe Hristos și aveți grijă ca nu cumva lumea aceasta să vă întoarcă din drumul pe care ați început să mergeți, drumul cel bun, calea mântuirii. Nu vă îndepărtați de Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească și împărtășiți-vă cât mai des cu Sfintele Taine, cu Trupul Mântuitorului Hristos, căci El este calea, adevărul și viața. De asemenea, dragi tineri, trebuie să fiți cumpătați și să iubiți dreapta socoteală, discernământul, feriți-vă de extreme, fiți echilibrați, demni și fermi în această lume debusolată și dezorientată. Rămâneți în dragostea lui Dumnezeu, iubiți-vă unii pe alții ca într-un gând să-L mărturisiți pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea Cea de o ființă și nedespărțită”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
Programul evenimentului este divers, cuprinzând activități religioase, culturale, de divertisment, dar și, mai ales, de socializare și de interacțiune a tinerilor atât cu orașul Reșița și cu specificul zonei, cât și cu localnicii și, desigur, cu alți tineri ortodocși, din multe zone ale țării, care au aceleași valori și aceeași misiune - de propovăduire a lui Hristos pe înțelesul tuturor copiilor și tinerilor.
Organizarea acestui eveniment este posibilă prin efortul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, Episcopia Caransebeșului, Primăria municipiului Reșița, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Primăria Bocșa și Asociația „Centrul de Tineret Moniom”, bucurându-se de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic. Încheierea acestei întruniri are loc azi, 20 iulie, la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor”-Vasiova.