Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
A fost lansat Anuarul Muzeului Bucovina
Ieri, de Unirea Principatelor Române, la Muzeul de Istorie din Suceava a fost lansată cea de-a 37-a ediţie a Anuarului Muzeului Bucovinei Suceava, "cea mai importantă publicaţie a instituţiei muzeale bucovinene", în paginile acestuia publicând nume importante ale istoriografiei româneşti. "Are un format ştiinţific clasic în care publică autori atât din România, cât şi din străinătate. Conţine contribuţii arheologice, contribuţii de istorie, de geologie, conservare, contribuţii de restaurare, impunându-se de acum patru decenii în peisajul publicistic şi istoric", a declarat prof. univ. Florin Pintescu, citat de portalul de ştiri newsbucovina.ro. Anuarul include un conţinut mare de material ştiinţific, ce va fi folosit de cercetători din ţară cât şi din străinătate, acesta urmând să ajungă în 80 de institute.



.jpg)
