Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A fost sfințită pictura bisericii parohiei prahovene Gura Văii
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat duminică, 16 iulie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Gura Văii din comuna prahoveană Valea Călugărească, Protopopiatul Ploiești Nord. Ierarhul a oficiat slujba de sfințire a picturii bisericii parohiale și a binecuvântat lucrările realizate la sfântul lăcaș, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, a oferit distincții ostenitorilor și binefăcătorilor din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
După mai mulți ani de lucrări de reabilitare, consolidare și restaurare a bisericii construite în perioada 1883-1885, credincioșii Parohiei Gura Văii au participat duminică la încununarea bucuriei de a vedea rodul muncii lor și a preotului paroh.
În ultimii trei ani, printre numeroasele lucrări executate la această biserică se numără repararea turlei și înlocuirea tâmplăriei vechi; montarea unei noi pardoseli din marmură; exteriorul a fost refăcut, iar în interior au fost finalizate lucrările de pictură și montate noi sisteme de climatizare și sonorizare.
După oficierea rânduielii liturgice a binecuvântării cu agheasmă a lucrărilor bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a urmat cea a sfințirii picturii, în cadrul căreia veșmântul pictural al bisericii a fost uns cu Sfântul și Marele Mir și stropit cu apă sfințită de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În continuare, ierarhul împreună soborul de slujitori a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii, adusă acum la frumusețea cea dintâi. La slujbă au participat reprezentanți ai autorităților locale și credincioși din comunitate și din localitățile învecinate, care s-au rugat în pace, înfruntând cu răbdare temperaturile zilei caniculare.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Matei 9, 1-8, care relatează vindecarea slăbănogului din Capernaum: „Evanghelia de astăzi ne oferă un exemplu grăitor și nouă, la o distanță de 2.000 de ani de la cele întâmplate în cetatea Capernaum. În primul rând, ne arată valoarea prieteniei. Nu atât valoarea prieteniei cu oamenii, pentru că în general pe această prietenie rareori se poate conta, cât prietenia cu Dumnezeu. Aceasta este cea mai sigură și cea mai importantă dintre cele pe care am putea să le dobândim. Prietenia cu Dumnezeu este cel mai mare dar. De aceea, unii se străduiesc să o întâlnească toată viața lor. Sunt oameni care au râvnă deosebită, cum a fost și cea a celor patru care, lăsându-și treburile, obligațiile, familiile, l-au dus pe acest om bolnav înaintea lui Dumnezeu. Acestea sunt faptele care contează cu adevărat”.
De asemenea, ierarhul a subliniat că Biserica Ortodoxă Română desfășoară ample acțiuni filantropice dedicate bolnavilor și vârstnicilor. „Evanghelia acestei duminici ne invită să fim alături de cei care sunt în suferință. Este bine să amintim că anul acesta Biserica Ortodoxă Română îi are în atenția lucrărilor ei misionare și filantropice pe oamenii vârstnici, pe cei bolnavi, care se află în imposibilitatea de a-și duce singuri zilele. Biserica i-a îndemnat întotdeauna pe fiii ei, atât la nivelul familiei, cât și la nivelul comunităților, încât cei care au anumite posibilități să acorde o atenție deosebită oamenilor vârstnici care au nevoie de ajutor. În acest sens, este destul să amintesc că în trecut, pe lângă marile mănăstiri, când nu existau instituții de ajutorare a bolnavilor în suferință, Biserica a organizat bolnițe, unde monahi, dar și străini erau îngrijiți. Iată un exemplu și pentru noi de a privi la cei bolnavi, de a ne gândi la cei care au nevoie de rugăciunea noastră”, a reliefat Preasfinția Sa.
În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Tudor Vicențiu Octavian, pe seama Parohiei Lipia, Protopopiatul Ilfov Nord.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oferit din partea Întâistătătorului Bisericii noastre o serie de ordine și distincții persoanelor care s-au evidențiat în cadrul acestor demersuri de reabilitare și restaurare: părintele paroh George-Cătălin Sandu a primit rangul de iconom, iar părintele coslujitor Dorian Dumitru a primit Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.
De asemenea, Ioana Liliana Neagu, primarul comunei Valea Călugărească, a primit Ordinul „Maria Brâncoveanu”, iar Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost oferit lui Ion Cernat, viceprimarul comunei Valea Călugărească; lui Vasilica Neacșu, post-mortem; lui Vasile Gheorghe; familiei Constantin și Mădălina Budescu, precum și familiei Vrabie.
A fost oferite mai multor binefăcători și Diploma Omagială 2023 - Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, cu medalie; Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.