La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
A început Congresul Internaţional de Teologie dedicat Sfântului Vasile cel Mare
Ieri au sosit la Bucureşti participanţii la Congresul Internaţional de Teologie închinat Sfântului Vasile cel Mare, iar după-amiază a avut loc deschiderea oficială. Până pe 4 noiembrie, la Palatul Patriarhiei vor fi prezentate studii, articole privind viaţa şi teologia arhiepiscopului de Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile.
La Catedrala patriarhală din Bucureşti au fost primiţi ieri, 1 noiembrie 2009, oaspeţi de seamă din partea a trei Biserici Ortodoxe surori: IPS Părinte Ioan, Mitropolitul de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, IPS Arhiepiscop Pavel din Rusia, Mitropolit de Riazan şi Cosimo, şi IPS Ierotei, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios din Grecia, împreună cu alţi profesori, clerici şi credincioşi, veniţi în România să participe la Congresul Internaţional de Teologie dedicat Sfântului Vasile cel Mare, care se va desfăşura în perioada 1-4 noiembrie. Anul 2009 a fost declarat de către Sfântul Sinod al BOR ca „An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, prilej cu care în toate eparhiile de pe cuprinsul ţării noastre s-au desfăşurat manifestări religioase, simpozioane, conferinţe închinate Sfântului Vasile cel Mare. S-au scris studii, articole, s-a vorbit despre viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, astfel încât toţi credincioşii din ţară au avut posibilitatea să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre acest mare Părinte al Bisericii veacului al IV-lea atât de popular la noi încă de acum 1.600 de ani. Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat de ţinuturile Dobrogei. Credincioşii participă cu multă evlavie la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, săvârşită de 10 ori în cursul anului bisericesc, ascultă pe preoţi rostind Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, după cum a subliniat ieri PS Ciprian Câmpineanul. La sfârşitul sărbătorilor Catedralei patriarhale prilejuite de praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, când a avut bucuria de a primi spre închinare mâna Sfântului Vasile cel Mare adusă din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, Patriarhia Română încheie aceste manifestări cu Congresul Internaţional de Teologie închinat Sfântului Vasile cel Mare. În numele participanţilor la congres, IPS Ioan, Mitropolitul de Pergam, a ţinut ieri, la sfârşitul Sfintei Liturghii, oficiate de PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, un cuvânt în care a mulţumit lui Dumnezeu şi PF Părinte Daniel pentru binecuvântarea dată în vederea organizării congresului. În mod cu totul special, în numele Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic, IPS Ioan a transmis tuturor românilor binecuvântarea acestuia. „Biserica Ortodoxă Română a trecut prin multe greutăţi în trecut, dar a rămas verticală, fidelă Tradiţiei şi învăţăturii de credinţă autentice. Bisericile Ortodoxe autocefale sunt unite între ele de Sfânta Liturghie, Sfânta Euharistie, potirul comun din care ne împărtăşim cu toţii, cei care mărturisim aceeaşi credinţă. Ne unesc aceeaşi credinţă, cea ortodoxă, şi sfinţii, precum Sfântul Vasile cel Mare, părintele prin excelenţă al tuturor. Este emoţionant pentru noi să vedem cum creştinii ortodocşi români au o aşa mare evlavie faţă de acest părinte trăitor în secolul al IV-lea, care a activat ca ierarh în Capadocia, în teritoriul canonic al Patriarhiei Ecumenice. Pentru noi e important să vedem că Sfântul Vasile se bucură de o aşa de mare cinste în rândul românilor. Tot Sfântul Vasile ne-a chemat pe toţi participanţii, tocmai pentru a-i studia şi mai mult învăţătura şi viaţa, pentru a extrage ceea ce este mai important din viaţa Sfinţilor Părinţi pentru noi.“ (A.P.)