În parohia Filioara-Agapia, Protopopiatul Târgu Neamţ, a început ieri Tabăra "Dăruind vei dobândi", ediţia a X-a. Tabăra, care se va încheia pe 5 august, este organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi, cu sprijinul studenţilor de la mai multe facultăţi din Iaşi, pe cinci ateliere de lucru: pictură, sculptură, medicină, cusături naţionale, toacă/cântări şi cunoştinţe bisericeşti. "Ediţia din acest an este sprijinită de Consiliul Judeţean Neamţ. Încercăm prin această tabără să creăm frumosul în sufletul tânărului, mai ales că este vacanţa de vară. În fiecare seară se vor viziona filme religioase. Nu va lipsi programul de rugăciune şi Sfânta Liturghie. De asemenea, vom avea un concurs legat de cunoaşterea credinţei noastre strămoşeşti. Grupul tinerilor ascoreni este coordonat de Florin Croitoru şi Andrei Irina", a spus pr. paroh Dumitru Irina. (C. Ciofu)