Duminica întâi din Postul Mare, numită și a Ortodoxiei, a fost prăznuită cu mult fast la Biserica Icoanei din Capitală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1 martie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, credincioșii bucureșteni au avut posibilitatea să se închine la mai multe fragmente de sfinte moaște aflate în patrimoniul lăcașului.
Absolvenţii universităţilor din Iaşi, binecuvântaţi de IPS Teofan
Mii de absolvenţi ai celor cinci universităţi ieşene de stat au primit duminică, 3 iunie 2012, binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu ocazia "Zilei Absolventului".
Duminică, 3 iunie 2012, IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. prof. dr. Ion Vicovan, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae", i-a întâmpinat pe studenţii ieşeni participanţi la "Ziua Absolventului", săvârşind pe esplanada Catedralei mitropolitane din Iaşi rugăciuni de binecuvântare pentru tinerii prezenţi. În cuvântul de învăţătură adresat noii generaţii de absolvenţi, IPS Teofan a evidenţiat paşii ce trebuie urmaţi pentru dobândirea mântuirii şi a unei vieţi fericite. "Până acum aţi învăţat să înţelegeţi bine lucrurile. De acum încolo sunteţi chemaţi să întrebuinţaţi bine şi corect lucrurile învăţate. Pentru aceasta este necesar să împliniţi trei lucruri: să aveţi curaj în faţa greutăţilor şi în faţa voastră, să nu vă lipsească niciodată din viaţă bucuria lucrurilor lăuntrice şi să dispreţuiţi parvenirea cu toate manifestările ei, legate de minciună, de jurăminte false şi de cuvinte nerespectate. Împlinind aceste trei lucruri şi înarmaţi cu virtuţile ce decurg din ele, veţi fi biruitori, avându-L pe Dumnezeu pururea deasupra, familia alături şi pământul ţării voastre sub picioare", le-a spus IPS Teofan celor prezenţi. Manifestarea "Ziua Absolventului" cuprinde şi un marş al absolvenţilor celor cinci universităţi de stat ieşene pe traseul Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" - B-dul Carol I - Fundaţie - Piaţa Unirii - B-dul Ştefan cel Mare - Palatul Culturii. (Tudorel Rusu)



.jpg)
