După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Acasă la familia Negruzzi“
Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală "Junimeaâ90", în parteneriat cu Biblioteca "C. Negruzzi" Trifeşti şi Teatrul pentru Copii şi Tineret "Luceafărul" Iaşi organizează duminică, 22 mai, începând cu ora 12:00, la Muzeul "Costache Negruzzi" din Hermeziu, comuna Trifeşti, evenimentul cultural intitulat "Acasă la familia Negruzzi". Printre manifestările menite să marcheze Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătorită la data de 18 mai, se numără un moment de "Evocări, amintiri, confesiuni", la care participă mai mulţi scriitori şi oameni de cultură, comunicările şi dezbaterile fiind urmate de un recital susţinut de actorul Dionisie Vitcu şi de un program artistic pus în scenă de elevii Şcolii "Iacob Negruzzi" din Trifeşti şi copiii de la Grădiniţa din Hermeziu. Invitat de onoare al evenimentului va fi Matei Fotiade, urmaş al familiei Negruzzi.



.jpg)
