După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Acţiune caritabilă la Tălmaciu, Sibiu
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului a făcut miercuri, 20 iunie, o donaţie de 18 cutii cu articole de îmbrăcăminte din Olanda, iconiţe şi dulciuri către persoanele aflate în centrele de recuperare şi reabilitare persoane cu handicap (CRRPH) Tălmaciu I şi II. Delegaţia a fost compusă din consilierul social, părintele Nicolae Rusu, inspectorul social, părintele Nicolae Laţchescu, şi un asistent social. Împreună cu preoţii parohi Simion Rusu şi Ilie Gusan, s-a oficiat slujba Sfântului Maslu la capela din incinta celor două centre. Au fost prezenţi Marinela Crăciun, contabil-şef în cadrul CRRPH Tălmaciu I, Dana Sârghie, asistent social la CRRPH Tălmaciu II, împreună cu personalul angajat şi persoanele instituţionalizate. Acţiunea face parte din programul "Bolnav am fost şi m-aţi cercetat". (Tudor Costea)



.jpg)
