După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Acțiune filantropică în parohiile Nuci și Balta Neagră din Ilfov
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au oferit la începutul acestei săptămâni peste 100 de pungi cu dulciuri copiilor din parohiile Nuci şi Balta Neagră, din judeţul Ilfov. „Cu mare bucurie am revenit în Parohia Nuci, la acești copii frumoși cărora le-am promis că vom avea grijă de ei. Copiii sunt apropiaţi de biserica din localitate și participă la numeroase proiecte. În această perioadă, ei marchează aniversarea Centenarului Marii Uniri prin crearea unor compuneri și eseuri dedicate evenimentului”, ne-a spus Dănuţ Prună, coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.



.jpg)
