În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiuni de sprijinire a celor aflaţi în suferinţă, în Episcopia Dunării de Jos
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, peste 80 de parohii din Episcopia Dunării de Jos au desfăşurat o amplă acţiune cu caracter filantropic, în cadrul căreia au fost vizitate şi ajutate persoane cu venituri reduse, vârstnici şi familii cu mulţi copii, aflate în evidenţa parohiilor, precum şi 30 de instituţii socio-medicale din judeţele Galaţi şi Brăila: cămine de copii, aziluri de bătrâni, spitale şi penitenciare. În această lucrare misionară au fost implicaţi peste 400 de voluntari şi membri ai consiliilor şi ai comitetelor parohiale, coordonaţi de către preoţii de la parohii, precum şi de slujitorii care asigură asistenţa religioasă în unităţile bugetare. Cu acest prilej, au fost oferite alimente, haine, încălţăminte, rechizite şi colportaj bisericesc (iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare, cruciuliţe). De asemenea, bolnavii, bătrânii neputincioşi, precum şi cei întemniţaţi au primit anafură, au fost stropiţi cu Agheazmă şi miruiţi. În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite, în toate bisericile din eparhie, rugăciuni si cereri speciale pentru toţi semenii aflaţi în suferinţă.
Eparhia Dunării de Jos adresează mulţumiri tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea acestui program social-filantropic eparhial, îndemnându-i, în continuare, la aceeaşi lucrare. „Întâlnirile acestea ne trezesc la realitate“ Cu binecuvântarea PS Casian Crăciun, preoţii şi membrii comitetelor parohiale au dus fapta bună fie în spitale, la patul bolnavilor, fie în căminele de bătrâni, fie la cei care îşi ispăşesc pedeapsa în Penitenciarul Galaţi. Preasfinţitul Părinte Casian, după rugăciunea din Catedrala episcopală, a revenit printre cei întemniţaţi din Penitenciarul Galaţi, binecuvântându-i. O parte dintre deţinuţi au avut prilejul să se roage şi să participe la Sfânta Liturghie în capelă, alături de părintele Ioniţă Obreja şi de preoţii şi credincioşii de la cinci parohii din oraş. Ceilalţi au fost vizitaţi şi au primit binecuvântarea arhierească. Persoanele private de libertate au primit daruri de suflet - iconiţe, cărţi de rugăciune şi îndemnuri părinteşti la gânduri bune şi la căinţă pentru iertare de păcate. Lângă darurile de suflet s-au aflat şi darurile de alimente şi dulciuri. Jertfa a venit atât de la credincioşii gălăţeni, cât şi de la cei doi slujitori, preot şi diacon, care au fost hirotoniţi în duminica respectivă în Catedrala episcopală şi care au început prima zi a slujirii lor între cei întemniţaţi. Ca de obicei, în aceste situaţii, Preasfinţitul Casian s-a rugat Tatălui ceresc, a vorbit cu cei privaţi de libertate, i-a ascultat şi s-a rugat Mântuitorului Hristos să nu-i părăsească niciodată, să le dăruiască (e valabil şi pentru cei de dincolo de uşile închisorii) puterea căinţei, conştientizând păcatul şi cerându-şi iertare de la Părintele ceresc. „Momente cum sunt cele de astăzi sunt bineprimite de noi. Întâlnirile acestea cu Dumnezeu - cât de mici - ne trezesc la realitate, ne fac să privim cu alţi ochi libertatea pe care am avut-o şi pe care nu am ştiut cum să o preţuim…“, ne-a spus Dănuţ B., care se află în Penitenciarul din Galaţi de aproximativ trei ani. (Maria Stanciu)