Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Activitate a tinerilor de la Parohia „Sfântul Dumitru”-Colentina
Departamentul de tineret al Parohiei „Sfântul Dumitru”-Colentina din Capitală, coordonat de diaconul Dragomir Ionuț Ștefănel, a organizat o colectă cu degustare de produse tradiționale românești de post. Evenimentul a fost organizat de tinerii din parohie, iar persoanele care au dorit să doneze un ajutor financiar pentru un caz social au putut degusta produse românești de post. Banii colectați au fost direcţionați către un copil care va fi operat în Viena, având nevoie de suma de 10.000 de euro. „A fost un moment de suflet, cu participarea a zeci de enoriași, uniți în armonie şi binecuvântare alături de părintele paroh Nicolae Vasile”, ne-a transmis prof. dr. Gabriela Georgescu, enoriașă a acestei parohii.



.jpg)
