Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activități cu tineri din București și Slobozia
Vacanța de vară este un bun prilej pentru parohii sau alte instituții ale Bisericii să ofere bucurie copiilor. În această perioadă sunt organizate numeroase tabere şi activități prin intermediul cărora tinerii învață lucruri noi, se distrează, dar se și apropie mai mult de Dumnezeu.
O activitate de vacanță a fost organizată la sfârșitul săptămânii trecute, respectiv sâmbătă, 22 iulie. 50 de copii aparținând Asociației „ProVita” din Valea Plopului, județul Prahova, au avut bucuria de a participa la cel mai mare miting aviatic organizat pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la inițiativa și sub coordonarea arhim. Ciprian Grădinaru, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului s-au implicat și de această dată, oferind suport logistic și material pentru organizarea evenimentului.
Încă de la prima oră a dimineţii, copiii din Valea Plopului și Valea Screzii, aflați în grija pr. Nicolae Tănase, au fost aduși la aeroport de către voluntari. Împreună cu voluntarii, copiii au urmărit cu viu interes și o bucurie de nedescris, ce se citea pe chipul lor, spectacolul aviatic oferit de aşii aviaţiei civile şi militare din România, dar şi din alte ţări, ce a constat în acrobaţii aeriene uluitoare şi demonstraţii de elită. Copiii s-au bucurat de întâlnirea cu piloții în momentul vizitării aeronavelor expuse la sol și au primit daruri din partea acestora. Ziua s-a încheiat la un loc de joacă unde copiilor li s-a oferit masa de prânz.
„Clubul de vară” în Protopopiatul Slobozia
Activități cu tinerii au loc și în Protopopiatul Slobozia. Aici se desfășoară, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 17 iulie - 11 septembrie 2017, ediția a III-a a proiectului educațional „Clubul de vară”. Proiectul, implementat în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 5 din Slobozia Nouă, Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Bucu și Primăria Bucu, se adresează celor 32 de beneficiari ai Biroului de asistență socială și ai Serviciului social acreditat din cadrul Protopopiatului Slobozia, copii care provin din familii aflate în dificultate.
Vineri, 21 iulie 2017, la sediul Școlii Gimnaziale nr. 5 din Slobozia Nouă, a avut loc prima activitate. Cei 32 de copii au participat la diferite jocuri ale copilăriei, în aer liber, sub coordonarea profesoarelor Matei Daniela și Damian Fănica și grija părintelui protopop Ionuț Butu. Prin această activitate s-au urmărit consolidarea grupului, îmbunătățirea sănătății fizice a copiilor și menținerea acestora cât mai departe de jocurile pe calculator. Copiii s-au distrat, au socializat și au fost încântați de timpul petrecut împreună.