Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Activităţi cu tinerii
Copiii îngrijiți în cadrul Apartamentului social protejat „Sfântul Nicolae” din cadrul Centrului social creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, au primit rechizite școlare necesare în noul an școlar. Astfel de acțiuni de sprijinire a actului educațional au loc în parohii din întreaga eparhie, ca manifestare a misiunii pastorale a Bisericii noastre.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei, în luna septembrie, sâmbătă, 15 septembrie 2018, 42 tineri din cadrul comitetelor de tineret parohial ale parohiilor din municipiul Târgoviște au participat, ca voluntari, la curățenia zonei de la Podul Mihai Bravu din oraș.



.jpg)
