După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Activități culturale și sociale la Parohia Timișoara-Dacia
În contextul sărbătoririi hramului bisericii, „Pogorârea Duhului Sfânt”, Parohia Timișoara-Dacia, din Protopopiatul Timişoara I, organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, o serie de evenimente culturale și social-filantropice. Manifestările au debutat vineri, 21 iunie, printr-o conferinţă intitulată „De la Rosalia la Rusalii - Lumea sub lucrarea Sfântului Duh”.
În cadrul acesteia, conf. univ. dr. Claudiu Arieșan de la Universitatea de Vest din Timișoara și părintele protoiereu Zaharia Pereș, parohul bisericii gazdă, au vorbit despre sărbătorea romană Rosalia, evidenţiindu-se şi începuturile Bisericii creștine, care din punct de vedere istoric s-au cristalizat imediat după Pogorârea Sfântului Duh și în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru.
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, parohia a organizat o acțiune social-filantropică prin care mai mulți copii din zonă au primit articole vestimentare potrivite sezonului estival, această acţiune înscriindu-se într-un program amplu desfăşurat de parohia timişoreană de sprijinire a persoanelor cu posibilități materiale reduse, fiind mereu implicată în cercetarea celor cu resurse limitate prin asistenții sociali ai parohiei, dar și prin voluntari.
Activităţile desfăşurate în Parohia Timişoara-Dacia cu prilejul hramului bisericii se vor încheia la sfârșitul acestei luni, când credincioşi din comunitate, însoţiţi de clerici, vor porni într-un pelerinaj la mănăstirile Gorniak, Vitovnița și Tumane din Serbia.



.jpg)
