Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Activităţi religioase, culturale şi recreative la Galaţi

Activităţi religioase, culturale şi recreative la Galaţi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 25 August 2018

Tinerii participanţi la tabăra de vară „Tradiţie şi noutate”, găzduită în acest an de Arhiepiscopia Dunării de Jos, au vizitat joi oraşul Galaţi, unde au fost primiţi în Aula Magna a Centrului eparhial de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

După o prezentare a istoricului şi a personalităţilor de seamă ale acestei eparhii, tinerii au vizitat Centrul eparhial şi Catedrala Arhiepiscopală, ghid şi îndrumător fiindu-le Înaltprea­sfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care la final le-a oferit câte un album foto cu obiectivele vizitate.

În continuare, participanţii la tabără au avut posibilitatea de a vedea Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, un reper cultural important în peisajul gălăţean şi naţional, unde s-au informat şi au admirat obiectele de mare valoare spirituală, culturală, istorică şi naţională, expuse în cadrul acestui muzeu eparhial.

De la această instituţie de cultură şi spiritualitate, tinerii s-au deplasat la două centre social-filantropice reprezentative din Galaţi, în care copii proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse beneficiază de servicii socio-educaţionale, cu sprijinul personalului calificat şi al voluntarilor.

După-amiaza zilei a fost rezervată vizitării Muzeului Satului din Pădurea Gârboavele, judeţul Galaţi, unde au putut admira case de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi aspecte ale vieţii satului specifice din sudul Moldovei.

Ziua de astăzi s-a încheiat cu o plimbare pe Faleza Du­nării.

Tabăra pentru tineret, ce se desfăşoară în perioada 20-26 august 2018 în Arhiepiscopia Dunării de Jos, face parte din programul naţional de tabere de vară „Tradiţie şi noutate” al Patriarhiei Române, care anul acesta a ajuns la cea de-a treia ediţie.