Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
În sala de şedinţe a Centrului eparhial Suceava va avea loc astăzi Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Lucrările întrunirii vor fi precedate de slujba Te Deumului, care va fi oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Suceava. După cum ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, slujba va fi săvârşită de părinţii consilieri şi protopopi ai Centrului eparhial Suceava, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a membrilor Consiliului şi Adunării eparhiale. "De la ora 9:30 va fi apelul nominal. Apoi, pr. Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, va deschide lucrările Adunării eparhiale şi va expune ordinea de zi. Va urma cuvântul Înalt Preasfinţitului Pimen şi prezentările dărilor de seamă ale sectoarelor de activitate ale Centrului eparhial Suceava. La final, se va supune la vot valabilitatea Adunării eparhiale", a spus pr. Dragoş Buta. (C.C.)



.jpg)
