Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Adunarea generală a CAR din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
Marți, 2 martie, a avut loc la Centrul eparhial din Roman întrunirea Adunării generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Cu acest prilej, a avut loc darea de seamă pentru anul financiar 2020, participanţii dezbătând și analizând mai multe probleme, totodată căutând cele mai benefice soluții pentru ajutorarea membrilor CAR. La acest eveniment a participat și părintele Alexandru Zamfir, consilier administrativ bisericesc, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care i-a felicitat în numele ierarhului pe toți cei prezenți și i-a îndemnat ca pe mai departe să vină în sprijinul celor care au nevoie de ajutor. Părintele Constantin Tiron, președintele CAR, a prezentat succint detalii în cadrul ședinței, reliefând activitatea desfășurată în anul ce a trecut.



.jpg)
