Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ajunul Bobotezei la Reședința Patriarhală

Ajunul Bobotezei la Reședința Patriarhală

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Știri
Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 05 Ianuarie 2025

Potrivit tradiției liturgice a Bisericii noastre, în zilele premergătoare praznicului Botezului Domnului, casele credincioșilor sunt binecuvântate prin stropire cu Agheasmă Mare. Această tradiție a fost împlinită și la Reședința Patriarhală din București în Ajunul Bobotezei, duminică, 5 ianuarie 2025, prilej cu care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța Botezului pentru viața creștinilor.

Ajunul Botezului Domnului, zi de pregătire duhovnicească prin post și rugăciune intensă, a fost celebrat la Catedrala Patriarhală din București printr‑un program liturgic special, care a inclus Sfânta Liturghie, urmată de Vecernia praznicului Arătării Domnului la Iordan, în cadrul căreia a fost săvârșită Sfințirea mare a apei.

La finalul rânduielilor, soborul de slujitori condus de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a pornit în procesiune la Reședința Patriarhală cu Agheasma Mare și icoana praznicului, în timp ce psalții catedralei au intonat troparul și condacul sărbătorii. Aceștia au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români, unde a fost săvârșit un polihroniu.

În continuare, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat faptul că Botezul este începutul și temelia vieții creștinului în iubirea Preasfintei Treimi.

„Vedem că încă de la Botezul Domnului Se arată Sfânta Treime și că, de fapt, temelia Botezului creștin înseamnă unirea unei persoane umane care crede în Iisus Hristos cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi. Încă din această viață trecătoare se stabilește, prin Botez, o legătură veșnică de iubire și de viață între persoana umană care se botează în Biserică și Persoanele Preasfintei Treimi. De aceea, această afundare în iubirea profundă, nesfârșită a Preasfintei Treimi este începutul vieții creștine, ca viață trăită în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În acest sens, Mântuitorul, când i‑a trimis pe Apostoli să meargă și să facă ucenici din toate neamurile, a poruncit să‑i boteze pe toți cei care au devenit ucenici ca urmare a catehezei în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Astfel, toți cei botezați în numele Preasfintei Treimi trăiesc din binecuvântarea Preasfintei Treimi, și aceasta ne arată de ce toate slujbele ortodoxe se săvârșesc în prezența și cu binecuvântarea Sfintei Treimi, noi răspunzând acestei iubiri prin ritmarea tuturor slujbelor și rugăciunilor cu cuvintele: «Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor». Cu alte cuvinte, avem conștiința că trăim veșnic ca să lăudăm pe Preasfânta Treime. De aceea, Mântuitorul spune: «Oricine crede în Mine, viu va fi chiar dacă va muri», ceea ce înseamnă că viața veșnică nu este viața de după moarte, ci viața împreună cu Dumnezeu Cel veșnic, și aceasta începe odată cu Botezul”, a spus Patriarhul României.

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat şi faptul că „venirea cu apa sfințită în casele credincioșilor este și o reîmprospătare a Tainei Botezului în numele Preasfintei Treimi și o binecuvântare înnoită pe care Sfânta Treime o aduce în casele credincioșilor”.

În încheiere, Preafericirea Sa i‑a stropit pe toți cei prezenți cu Agheasmă Mare, cu aceeași apă sfințită fiind apoi stropite și încăperile din Reședința Patriarhală.

 

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel  -   Reşedinţa patriarhală  -   Ajunul Bobotezei