Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
„Alege şcoala!“ la Timişoara
Preoţi şi diaconi din protopopiatele Timişoara I şi II au participat în perioada 16-17 februarie la sesiunea de formare de formatori în cadrul proiectului "Alege şcoala!". Prin acest proiect se doreşte prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi a delincvenţei juvenile, prin dezvoltarea la nivel parohial a unor soluţii alternative de tip "şcoala de duminică".
În cadrul întâlnirii, organizată în trei sesiuni, au fost prezentate principiile didactice creştine, vocaţia de părinte în familie, impactul "culturii" televizorului asupra educaţiei copilului, criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică - Şcoală - Familie, drama abandonului şcolar, reflecţia şi soluţia pastorală a Bisericii, exigenţe ale educaţiei creştine la vârstele şcolare, metode practice de educaţie religioasă în parohie. De asemenea, au fost prezentate filme catehetice şi au fost urmaţi paşii pentru implementarea proiectului "Alege şcoala!". Sesiunea de formare a fost susţinută de pr. Sorin Lungoci, expert formator în cadrul proiectului, şi de Gabriel Iordache, specialist relaţii sociale din partea organizaţiei World Vision România. "Întâlnirea a fost constructivă pentru părinţii care au participat la acest curs prin faptul că au fost dobândite cunoştinţe noi, care îi vor ajuta în demersul catehetic pe care îl desfăşoară în cadrul parohiei. Proiectul urmăreşte dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi semeni pentru copiii din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, aceştia fiind asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală, prin intermediul participării la şcoala de duminică, la concursuri şi la tabere de creaţie", a precizat pr. Sorin Lungoci, formator în cadrul proiectului. Beneficiile şi beneficiarii proiectului "Alege şcoala!" propune o metodă de catehizare şi un curriculum biblic adaptat vârstei şi caracteristicilor specifice dezvoltării psihologice a copiilor şi, totodată, vizează scăderea nivelului de toleranţă faţă de abandonul şcolar în familie, specializarea participanţilor în elaborarea şi derularea de activităţi de informare, sensibilizare şi prevenire. Acest proiect se desfăşoară cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind implementat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 2.000 de preoţi şi profesori de religie şi 18.000 de copii de vârstă şcolară, aflaţi sub riscul abandonului şcolar. Proiectul se încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice nr. 61, "A doua şansă în educaţie", axa prioritară 2 "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", domeniul major de intervenţie 2.2 "Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii". Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013.