În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ambasadorul României, în vizită la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim
Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, a vizitat luni, 15 iunie 2020, Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, unde s-a întâlnit cu părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan. În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ale vieții comunității românești din Israel, precum şi proiectele Reprezentanţei Bisericii noastre pentru facilitarea accesului pelerinilor români la Locurile Sfinte.
Noul ambasador al României în Israel, Radu Ioanid, a efectuat o vizită oficială la Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte luni, 15 iunie. Excelenţa Sa a fost însoţit de consulii români în Ţara Sfântă, Mihai Ion şi Traian Pleşcan. În cadrul vizitei, au fost discutate problemele cu care se confruntă atât comunitatea românească din Israel, cât şi Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte, afectate de restricţiile impuse de autorităţi pentru împiedicarea răspândirii epidemiei de COVID-19.
„Zilele acestea, la Reprezentanţa Patriarhiei Române de la Ierusalim, a avut loc un eveniment important, prin vizita pe care a făcut-o domnul Radu Ioanid, noul ambasador al României în Israel. După o perioadă de trei ani în care postul de ambasador a fost vacant, ne bucurăm că s-a decis ca Excelenţa Sa să ocupe acest post, fiind necesară colaborarea pentru rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntă comunitatea românească, dar şi vizitatorii şi pelerinii care ajung în Ţara Sfântă. Am prezentat, în cadrul întâlnirii, biserica Reprezentanţei, aşezământul nostru, dar şi problemele şi proiectele pe care le avem în derulare. Concluziile au fost deosebit de importante. Pe lângă faptul că am prezentat felicitările noastre la începutul acestui nou mandat al ambasadorului, s-a reînnodat tradiţia colaborării în interes comun între cele două instituţii româneşti din Ţara Sfântă, respectiv Ambasada şi Reprezentanţa Patriarhiei Române, care este o ambasadă spirituală în Ţara Sfântă, au fost evaluate urgenţele şi proiectele prioritare pe care le avem. Multe dintre probleme au trenat în această perioadă pentru că a fost nevoie de decizii la nivel înalt şi acum sperăm să se rezolve”, ne-a declarat părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
De asemenea, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești de la Locurile Sfinte, a prezentat ambasadorului român proiectele aflate în derulare, iar diplomatul român a oferit garanţii că se depun toate eforturile pentru sprijinirea acțiunilor ce vizează comunitatea românească din Ţara Sfântă, în special reluarea programelor de pelerinaje.
„Am arătat totala deschidere a Reprezentanţei Patriarhiei Române şi a Bisericii noastre în sprijinirea proiectelor de interes românesc şi aşteptarea pe care o au pelerinii români de a reveni în Ţara Sfântă. Domnul ambasador ne-a prezentat situaţia discuţiilor pe care le are în aceste zile cu oficialii din Ministerul Afacerilor Externe şi din Guvernul israelian privitoare la acordul de deschidere a pelerinajelor şi călătoriilor între cele două state. Lucrurile nu s-au finalizat, dar putem spune celor de acasă că Ambasada României şi Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ţara Sfântă fac eforturi susţinute pentru a rezolva această problemă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim ca în viitorul apropiat să ne putem revedea”, a spus Superiorul Așezămintelor Românești de la Locurile Sfinte.