În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Aniversare în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, duminică, 13 octombrie, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la ridicarea Episcopiei Romanului și Bacăului la rangul de Arhiepiscopie. Din soborul de ierarhi au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului; Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei; Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului; Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți; Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Ciprian Ignat, secretar eparhial, a dat citire hrisovului alcătuit în mod special pentru acest moment omagial, care consemnează, în rezumat, împlinirile din ultimul deceniu de la ridicarea în rang a Eparhiei Romanului și Bacăului.
După citirea hrisovului, a fost săvârșită sluba de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul. La final, ierarhul a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat ierarhului locului și poporului binecredincios din Eparhia Romanului și Bacăului la acest moment aniversar.



.jpg)
