Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Apariţie editorială în Arhiepiscopia Craiovei
Săptămâna trecută a văzut lumina tiparului primul număr pe anul 2012 (1-4) al revistei "Mitropolia Olteniei". Editată sub binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, publicaţia adună numeroase studii, articole, recenzii şi traduceri de interes pentru mediul academic al teologiei româneşti.
După cum ne-am obişnuit din apariţiile precedente, fiecare număr al revistei "Mitropolia Olteniei" aduce un plus de calitate şi dinamism în actualitatea teologică din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Cotată în rândul celor mai valoroase publicaţii de nivel academic din ţară, revista Bisericii din Oltenia poartă mai departe o tradiţie teologică neîntreruptă, de peste şase decenii. Un studiu despre doctrina unirii ipostatice Numărul 1-4/2012 însumează 14 studii, o traducere, o omilie exegetică şi trei recenzii. Secţiunea "Studii" este deschisă de materialul IPS acad. dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, intitulat "Valoarea mântuirii şi îndreptării noastre reflectate în consecinţele mântuitoare ale unirii ipostatice a celor două firi ale Logosului Înomenit". Într-o abordare academică, susţinută de citate şi argumentaţii biblico-patristice, IPS Irineu analizează felul în care a fost înţeleasă unirea ipostatică a dumnezeirii cu omenitatea în Persoana Logosului Înomenit. Această problemă a fost pe larg dezbătută în cadrul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), atunci când s-a statornicit dogma unirii ipostatice. "Mântuitorul Hristos, chiar prin moartea Sa, păstrează unirea ipostatică nedizolvată, deoarece "persoana" de bază este Logosul Divin, care de la Întrupare rămâne unit ipostatic cu trupul şi sufletul. Această unire "este o unire teandrică", zice Sfântul Atanasie cel Mare, "o amestecare indisolubilă", sau este şi rămâne o "unitate neîntreruptă", cum subliniază Sfântul Ioan Damaschin" (p. 13). Tot la Calcedon s-a statornicit şi unitatea de voinţă între cele două ipostasuri, omenesc şi dumnezeiesc. În acest sens, Mitropolitul Olteniei notează: "…în acord cu definiţia Sinodului IV Ecumenic, cele două voinţe nu se opun una alteia, ci se împletesc armonios, urmând acelaşi scop. Astfel, voinţa umană slabă şi imperfectă se supune de bunăvoie voinţei divine, atotputernice şi desăvârşite, pentru ca ambele să lucreze "în deplină armonie mântuirea oamenilor"" (p. 15). Istoricul bolniţelor mănăstireşti din Eparhia Râmnicului În cel de-al doilea studiu, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a realizat o retrospectivă istorică asupra "Bolniţelor din mănăstirile vâlcene". "Asemenea celorlalte mănăstiri din Ţările Române, şi mănăstirile vâlcene au avut, pe lângă rolul duhovnicesc-spiritual, cultural şi gospodăresc, şi misiunea de ocrotire şi îngrijire a monahilor bătrâni şi a bolnavilor laici din teritoriul aflat în raza lor. După cercetările întreprinse de către istorici, prima bolniţă organizată în ţara noastră a fost cea de la Schitul Jgheaburi (Jghiabul sau Zghiabu) din judeţul Vâlcea, ctitoria lui Radu Negru (c. 1377 - c. 1383). În afară de aceasta, ne referim în lucrarea noastră la bolniţele de la mănăstirile Bistriţa, Cozia, Hurezi, Dintr-un Lemn, Govora, precum şi la cea de la Episcopia Râmnicului, pentru a încheia cu prezentarea activităţii sociale şi filantropice a episcopului Vartolomeu Stănescu, care a păstorit la Râmnic între anii 1921-1938", notează arhiereul râmnicean la pagina 49. Din aceeaşi categorie au mai făcut parte titlurile: "Lumina dumnezeiască necreată în care Dumnezeu sălăşluieşte din veşnicie în gândirea Sfântului Grigorie Palama" - semnat de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, "Fenomenul globalizării în învăţătura socială a Bisericii occidentale" - prof. univ. dr. Mihai Vladimirescu, "Consideraţii asupra numirilor lui Dumnezeu în opera lui Dante Aligheri" - lect. univ. dr. Nicoleta Călina, "Averea bisericească şi administrarea ei în conformitate cu legiuirile Bisericii Ortodoxe Române" - lect. univ. dr. Cristian Vasile Petcu, "Revelaţie şi dezvoltare dogmatică în Tradiţia ortodoxă" - lect. univ. dr. Gelu Călina, "Biserica Sfântul Nicolae "Gănescu" din Craiova - un metoc dispărut al Episcopiei Râmnicului Noul Severin" - pr. lect. univ. dr. Sergiu Popescu etc. Traduceri, predici, recenzii În cea de-a doua rubrică, "Traduceri", a fost publicat textul lui Nicuşor Deciu: "Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântul al XXXVII-lea la spusa evanghelică "Iar după ce Iisus a sfârşit cuvintele acestea…" şi cele următoare". Pr. lect. univ. dr. Adrian Ivan, director de departament în cadrul Facultăţii de Teologie, Istorie şi Artă Sacră din Craiova, a semnat, la rubrica "Predici, comentarii, meditaţii", textul cu titlul: "Omilie exegetică la Duminica vameşului şi a fariseului. Ridicarea sinelui la înălţimea rugăciunii (Luca 18, 10-14)". Rubrica "Recenzii", ultima din paginile revistei "Mitropolia Olteniei", recomandă spre lecturare trei lucrări de maxim interes teologic: "Proloagele sau Vieţile sfinţilor", Ed. Mitropolia Olteniei, 2010, "Sfântul Ierarh Calinic, slujitor înţelept şi păstor milostiv al Bisericii strămoşeşti", PS Emilian Lovişteanul, Ed. Sfântul Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2012, "Miron Cristea - patriarh, regent şi prim-ministru", Lucian Dindirică, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2011.