Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România

1. Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără  cunoştinţele referitoare la aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările europene, religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

2. Copiii şi tinerii au dreptul constituţional de a participa la orele de religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu“, prin aceasta revenindu-se la tradiţia sănătoasă a poporului român, eminamente religios.

3. Religia este lumină pentru înţelegerea universului şi a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalităţii, dreptăţii, păcii, solidarităţii, înţelegerii şi comuniunii între oameni.   

4. Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.

5. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline şcolare.

6. Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie şi convieţuire umană.

7. Educaţia religioasă contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă.

8. Ora de religie contribuie la formarea şi cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane şi la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate.

9. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferenţă spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane.

10. Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educaţii integrale, care uneşte viaţa spirituală profundă cu informarea ştiinţifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existenţial al societăţii tehniciste de astăzi are consecinţe negative pentru orientarea tinerilor în societate.