În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Arhiepiscopia Timișoarei, în sprijinul bolnavilor de inimă din Banat
Arhiepiscopia Timișoarei a oferit un ajutor substanțial în valoare de 44.000 de lei pentru renovarea și modernizarea Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara. La inaugurarea celor 10 saloane ale clinicii, desfășurată joi, 14 ianuarie, a participat arhidiaconul ing. Timotei Anișorac, consilier la Sectorul patrimoniu și construcții al Arhiepiscopiei Timișoarei.
„Fiind printre primele instituții care au sprijinit acest demers, Arhiepiscopia Timișoarei a ajutat cu suma de 44.000 de lei, ceea ce a făcut posibile renovarea și modernizarea clinicii. În anul 2014, Arhiepiscopia Timișoarei a răspuns cu bucurie inițiativei prof. dr. Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, care a solicitat sprijin financiar pentru demararea unor lucrări de modernizare”, ne-a spus arhid. Timotei Anișorac.
Prin acest demers, cel mai mare spital din partea de vest a țării poate oferi pacienților săi un mediu curat, în care actul medical să se desfășoare în cele mai bune condiții. „În acest an se împlinesc 10 ani de la înființarea Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean Timișoara, iar acest moment ne prilejuiește o mare bucurie, pentru că am reușit ca secția în care ne desfășurăm activitatea să arate frumos, prietenos și să aibă dotări care permit personalului medical să se îngrijească nu numai de corpurile pacienților, dar puțin și de sufletele lor într-un mediu mai plăcut. Un ajutor important pentru renovarea Secției de Chirurgie Vasculară am primit din partea Arhiepiscopiei Timișoarei, a Consiliului Județean Timiș și a unor sponsori din mediul privat”, a precizat prof. dr. Mihai Ionac, șeful clinicii.