Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Arhiepiscopia Timişoarei, mai aproape de pelerini
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi la iniţiativa Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, miercuri, 15 februarie, a fost lansat site-ul de pelerinaje al eparhiei, www.pelerinajetimisoara.ro, proiect mediatic, ce vine să completeze şi să dezvolte aria misionară a Bisericii bănăţene.
"Am considerat oportun să realizăm acest proiect pentru a fi cât mai vizibili şi pentru a fi cât mai uşor de găsit de cei care doresc să cunoască bogăţiile duhovniceşti de la noi din ţară. Astfel, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul am demarat lucrările de realizare a unei pagini de internet, care să ne susţină în activitatea misionară pe care o desfăşurăm", ne-a declarat Beatrix Pîrvu, reprezentanta Centrului de pelerinaje "Partoş". Site-ul www.pelerinajetimisoara.ro este personalizat, bine structurat, ceea ce face ca accesul la informaţie să se realizeze rapid. Designul interactiv este evidenţiat de slideshow-ul de pe pagina de start, imaginile de aici reprezentând pelerinajele lunii şi totodată sunt link-uri, legături ce oferă un plus de informaţie. În meniu au fost inserate rubrica impresii, unde credincioşii pot lăsa o urmă din experienţa avută în pelerinaj, şi rubrica galerie foto, unde se vor adăuga fotografiile cele mai reprezentative din pelerinaje. S-a ales culoarea verde ca fundal datorită conotaţiilor ce le transmite această culoare, de bucurie, entuziasm, calm, bună dispoziţie, regenerare, nădejdea pentru o experienţă duhovnicească, care să ne aducă un plus de vitalitate vieţilor noastre. "Obiectivul Centrului de pelerinaje "Partoş" din Timişoara nu este acela de a călători dintr-un loc în altul pentru a ne satisface curiozitatea, ci este acela de mărturisi dragostea faţă de Dumnezeu prin jertfa acelei călătorii, de a ne cunoaşte unii pe alţii, de a ne îmbogăţi sufleteşte şi de a învăţa unii de la alţii bunătatea şi iubirea prezente în mănăstirile şi bisericile noastre, adevărate oaze de linişte sufletească", a mai precizat Beatrix Pîrvu. Centrul de pelerinaje "Partoş" al Arhiepiscopiei Timişoarei a luat fiinţă pe 25 martie 2011 şi îşi propune să prezinte bisericile şi mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Banatului, dar şi din celelalte mitropolii din ţară. Concomitent, pelerinajele externe vor fi realizate în colaborare cu agenţia de turism a Patriarhiei Române "Basilica Travel". Pe parcursul fiecărui pelerinaj, credincioşii vor fi însoţiţi de un preot delegat de Arhiepiscopia Timişoarei, ce le va asigura asistenţă spirituală şi le va oferi detalii legate de mănăstirile şi obiectivele vizitate. Sediul Centrului de pelerinaje "Partoş" se află la Centrul eparhial din Timişoara, din Bd. C. D. Loga nr. 7. Reprezentantul Centrului de pelerinaje "Partoş" al Mitropoliei Banatului este Beatrix Pîrvu, aceasta putând fi contactată pentru informaţii referitoare la înscrierea la pelerinaje.