Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Asociaţia „Vasiliada“ sprijină copiii nevoiaşi

Asociaţia „Vasiliada“ sprijină copiii nevoiaşi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 04 Octombrie 2013
Asociaţia „Vasiliada“ a Arhiepiscopiei Craiovei a iniţiat la începutul acestei luni, prin filiala de la Târgu-Jiu, masa rotundă cu tema „Optimizarea parteneriatului instituţional şi a parteneriatului public-privat în vederea  creşterii siguranţei comunitare şi a prevenirii victimizării minorilor“. La Filiaşi, în cadrul Centrului de zi pentru copii „Sfântul Ierarh Nicolae“, au fost iniţiate mai multe activităţi decorative, menite să înfrumuseţeze locaţia coordonată de „Vasiliada“.
 
Demersul membrilor „Vasiliada“ a avut loc în urma parteneriatului încheiat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj şi a vizat în mod special abordarea interinstituţională în sistem integrat şi cu impact regional a problemelor delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.

Masă rotundă pe tema delincvenţei juvenile la Târgu Jiu

În cadrul mesei rotunde, reprezentanţii instituţiilor participante au prezentat o serie de moduri în care poate fi prevenită delincvenţa juvenilă. „La această acţiune am prezentat alternativa pe care «Vasiliada» o propune pentru ocuparea timpului liber de către copii, astfel încât să se dezvolte în acord cu principii solide de educaţie, atât prin cea primită în familie, la şcoală, biserică, cât şi prin proiecte ce urmăresc acelaşi lucru, care se derulează la Centrul «Sfântul Vasile cel Mare». Astfel, la acest eveniment am făcut o prezentare pe tema «Programe, proiecte şi activităţi desfăşurate de Asociaţia Vasiliada de la înfiinţare până în prezent», printre acestea amintind proiectele «Să creşti mare!», «Investeşte în educaţia mea» şi multe altele importante prin care a fost înfiinţat şi consolidat Centrul pentru copii «Sfântul Vasile cel Mare»“, a precizat pr. Ciprian Sîrbu, director executiv al Asociaţiei „Vasiliada“, filiala Târgu-Jiu. 
 
În încheiere, beneficiarii Centrului pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare“ din Târgu-Jiu au realizat o expoziţie de pictură cu tema „Dreptul de a fi copil“. Săptămâna dedicată prevenirii criminalităţii va continua şi cu alte evenimente, precum competiţii sportive, concurs de desene, concurs de biciclete, şi se încheie cu marşul pe tema „Siguranţă pentru toţi. Toţi pentru siguranţă!“. 
 
Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj - Biroul de analiză şi prevenire a criminalităţii. Au mai participat, în calitate de parteneri, reprezentanţi de la: Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică etc.

Centrul de zi pentru copii din Filiaşi, redecorat

La Filiaşi, copiii din Centrul social „Sfântul Nicolae“, patronat de acelaşi ONG al Arhiepiscopiei Craiovei, au început pregătirea decorului de toamnă, pentru a înfrumuseţa centrul în care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi recreative. În cadrul unei acţiuni iniţiate de reprezentanţii aşezământului social, intitulat „Decor de toamnă“, micuţii au desenat, colorat şi decupat fructe, legume, norişori de ploaie, au realizat un coş de mari dimensiuni, pe care l-au încărcat cu fructe şi legume, confecţionând totodată ghirlande de toamnă. „În cadrul acestei activităţi, copiii au manifestat atitudini de cooperare, spirit de echipă şi fair-play, urmărindu-se, pe lângă decorarea centrului, şi formarea expresivităţii şi a creativităţii prin desen şi pictură. Astfel, cu cât copiii vor contribui mai mult la schimbările făcute în centru, cu atât ei vor aprecia aceste schimbări şi eforturile depuse“, a declarat Alexandra Vopsitoru, coordonatorul Centrului „Sfântul Nicolae“. 
 
Copiii beneficiari au fost încântaţi că au avut prilejul de a schimba decorul centrului, că au putut veni cu propriile propuneri şi creaţii, astfel încât locul în care desfăşoară zi de zi activităţi folositoare să fie cât mai primitor. „Mi-a plăcut mult că am putut lucra în echipă cu prietenii mei pentru a schimba decorul din centru cu unul de toamnă, întrecându-ne în măiestrie şi imaginaţie“, a mărturisit Andrei, în vârstă de 11 ani. (Gabriela Popescu)